Bugetul de venituri şi cheltuieli al municipalităţii sucevene, pe 2014, este în plin proces de fundamentare.
„Noi ne-am făcut un plan, dar încă aşteptăm să ne vină o serie de date necesare de la Ministerul de Finanţe, cu sumele defalcate din TVA din impozitul pe venit, şi, de asemeni, sumele de echilibrare de la Consiliul Judeţean. Sper ca până pe 30 ianuarie să putem aproba bugetul în Consiliul Local”, a declarat ieri primarul Sucevei, Ion Lungu.
Acesta a spus că deşi stabilirea priorităţilor bugetare sunt un atribut al primarului, fundamentarea acestuia se va face cu o transparenţă totală, prin consultarea tuturor consilierilor locali.
„În acest fel sper să evităm discuţiile care se iscă pe această temă, de multe ori politizate, care pot sta în calea aprobării bugetului, existând riscul blocării unor lucrări importante pentru oraş”, a precizat Lungu.
Anul trecut, bugetul Sucevei a fost aprobat abia la finele lunii februarie, ceea ce a generat numeroase probleme administrative.