O femeie în vârstă de 61 de ani din Gura Humorului a trimis suma de 5.500 de euro unui escroc care a contactat-o telefonic de mai multe ori şi i-a spus că este avocatul fiului său, care ar fi provocat un accident
Femeia, Maria C., a relatat poliţiei că a fost sunată pe telefonul fix, pe 30 şi 31 decembrie 2013, de un individ care s-a recomandat drept avocatul fiului său, rezident în Marea Britanie. După un scenariu deja binecunoscut, „avocatul”
i-a explicat femeii că fiul său este în mare încurcătură, a provocat un accident rutier, este audiat şi nu poate răspunde la telefon şi are nevoie urgentă de bani pentru a plăti spitalizarea victimei.
Femeia a trimis în mai multe tranşe 5.500 de euro, iar pe 31 decembrie, când a luat legătura cu fiul ei, şi-a dat seama că a fost înşelată. În momentul în care înşelăciunea a fost sesizată, s-a reuşit anularea ultimei depuneri efectuate, în valoare de 3.000 de euro.