Redacţia Monitorului de Suceava a fost colindată ieri de tineri care cântă în corul Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou” Suceava şi sunt membri ai Corului „Ciprian Porumbescu”. Ionuţ-Vichentie Ilisoi, Iulian Turcu, Alexandru Cojocari, Iustinian Mândrilă şi Adrian Marmeliuc ne-au încântat cu câteva colinde interpretate pe mai multe voci: „Trei crai”, „Gazde mari”, „Noi în seara de Crăciun”, „La toată casa-i lumină” şi tradiţionalul „La mulţi ani!”.
Tinerii corişti ne-au spus că, an de an, merg cu colinda, în primul rând, pentru a vesti Naşterea Domnului. „Încercăm să promovăm muzica corală şi muzica bizantină. Prin repertoriul nostru, prin colindele tradiţionale, promovăm Bucovina, promovăm minunatele tradiţii şi obiceiuri de iarnă, care încă se mai păstrează la noi, în timp ce în alte părţi s-au cam pierdut. Muzica corală şi muzica religioasă ortodoxă sunt unele dintre ultimele comori care încă nu ne-au fost înstrăinate şi care încă ne mai reprezintă ca popor. De aceea, vom păstra obiceiul de a colinda, în prag de Crăciun, atât gazdele din ţară, cât şi pe cele din afara ţării”, ne-a spus Ionuţ-Vichentie Ilisoi.