Împlinirea a 24 de ani de la prăbuşirea regimului comunist a fost marcată, ieri, şi în municipiul Rădăuţi, printr-o acţiune cu depunere de coroane. În jurul orei 13.00, peste o sută de rădăuţeni au participat la o slujbă de cinstire a eroilor care au murit în evenimentele de la finele anului 1989. La troiţa din faţa Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, un sobor de preoţi a oficiat o slujbă de pomenire, după care colonelul (r) Simion Sticleţ a readus în memoria celor prezenţi câteva din momentele Revoluţiei.
„Am ţinut să marcăm acest eveniment şi la Rădăuţi, să-i comemorăm pe cei care au căzut în decembrie 1989 pentru libertate. În acest sens am iniţiat această acţiune şi sunt bucuros că toate instituţiile statului au avut reprezentanţi aici. Am ţinut să nu fie un eveniment politic, ci un eveniment din suflet pentru suflet”, a declarat iniţiatorul acţiunii, consilierul local Traian Andronachi.
La acţiunea de ieri au participat viceprimarul Dumitru Ciobotariu, secretarul municipiului Rădăuţi, Adrian Scheul, consilieri locali, reprezentanţi ai Poliţiei, ai Poliţiei de Frontieră şi ai Jandarmeriei, directori de unităţi de învăţământ, oameni de afaceri şi rădăuţeni de toate vârstele.
(23 dec 2013, 12:16:25