Primăria municipiului Fălticeni şi Şcoala de Subofiţeri Jandarmi au organizat ieri o ceremonie militară şi religioasă de comemorare a eroilor martiri ai Revoluţiei din Decembrie 1989.
La ceremonia care s-a desfăşurat începând cu ora 12,00, la Monumentul Eroilor Revoluţiei, situat pe strada 2 Grăniceri, în parcul librăriei „Casa Cărţii”, au participat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alexandru Rădulescu, primarul Cătălin Coman şi viceprimarul Gheorghe Aldea, Comanda Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, a Şcolii de Subofiţeri Jandarmi, ISU Bucovina – Detaşamentul Fălticeni. Au fost prezenţi şi reprezentanţii Asociaţiei cadrelor militare în rezervă şi retragere, ai veteranilor de război, ai Asociaţiei „Cultul eroilor”, ai serviciilor publice deconcentrate, culte religioase, reprezentanţi din învăţământul preuniversitar, partide politice şi reprezentanţi ai societăţii civile.
După ce au fost depuse coroane la Monumentul Eroilor Revoluţiei, jumătate de oră mai târziu, în curtea Catedralei Ortodoxe pe Stil Vechi “Constantin şi Elena”, la mormântul eroului Ion Bute, împuşcat pe 24 decembrie, în timp ce se afla în misiune în Arad, preotul paroh Sebastian Mogîrzan a oficiat o slujbă de pomenire urmată de depunere de coroane din partea Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni, a Poliţiei Locale şi a Asociaţiei “Cultul Eroilor”, din partea acestei organizaţii fiind prezent Colonelul Doctor Inginer Davidel Vasile, din Fălticeni.
Şi în cimitirul Oprişeni, la mormântul eroului Ionel Pascal, ucis în decembrie 1989 la Sfântu Gheorghe, a avut loc un ceremonial religios oficiat de preotul militar Cătălin Simion, după care s-au depus coroane de flori din partea Poliţiei Municipiului Fălticeni şi a Detaşamentului de Pompieri Fălticeni al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.
Ansamblu monumental pentru eroii satului Cornu Luncii
Aşa cum am aflat de la maistrul militar principal (r) Dumitru Davidel, prim-vicepreşedinte al Asociaţiei “Cultul Eroilor” Suceava, printre militarii din judeţul Suceava care şi-au pierdut viaţa în revoluţie şi pe care i-a comemorat Asociaţia „Cultul Eroilor” au fost eroul Mariuţac Ion, împuşcat în ziua de 18 decembrie în faţa Catedralei din Timişoara şi înmormântat la Milişăuţi şi eroul martir Mihailovici Constantin Puiu, împuşcat în ziua de 22 decembrie în sediul Comitetului Central, fiind subofiţer la Regimentul de gardă “Mihai Viteazul” Bucureşti.
„De ziua Revoluţiei, Primăria Cornu Luncii, Asociaţia Cultul Eroilor filiala Suceava, biserica din sat l-au comemorat pe erou, de fiecare dată organizându-se un parastas, depuneri de coroane şi o gardă formată din cadre militare de la Detaşamentul Fălticeni al ISU Suceava, care au prezentat onorul. Primăria şi biserica vor amenaja un ansamblu monumental pentru eroii satului Cornu Luncii, iar mormântul lui Constantin Puiu va fi încadrat la loc de cinste în acest monument”, a precizat M.M.P.(r) Dumitru Davidel.