Câteva mii de locuitori din Gura Humorului au participat joi seară la aprinderea luminilor din bradul de Crăciun din centrul oraşului. Alături de primarul din Gura Humorului, Marius Ursaciuc, humorenii au fost prezenţi şi la deschiderea oficială a Orăşelului Copiilor şi a Târgului de Crăciun, din faţa Muzeului Obiceiurilor Populare şi din parcul central al oraşului. Fără doar şi poate, cel mai mult s-au bucurat copiii veniţi la toate aceste evenimente, care l-au întâmpinat cu aplauze pe Moş Crăciun, acesta ajungând în mijlocul lor într-o caleaşcă trasă de cai. De pe scena amplasată în faţa Muzeului Obiceiurilor Populare, Moş Crăciun a oferit cadouri pentru mai mult de 750 de copii.
Primarul din Gura Humorului, Marius Ursaciuc, a ţinut să precizeze că pe toată perioada sărbătorilor de iarnă, atât humorenii, cât şi turiştii vor avea parte de concerte de colinde, care vor fi organizate până după Anul Nou, mai puţin în zilele de 24 şi 31 decembrie. Concertele vor avea loc pe scena din faţa Muzeului Obiceiurilor Populare.
Marius Ursaciuc a lansat şi o invitaţie pentru această perioadă de iarnă, precizând că „sărbători perfecte găsiţi numai la Gura Humorului”.
Programul sărbătorilor de iarnă la Gura Humorului
Sâmbătă, 21 decembrie, ora 19,30- esplanada muzeului
· Spectacolul minorităţilor– realizat în parteneriat cu Centrul Cultural Bucovina Suceava - participă:
- Ansamblul „Ciprian Porumbescu”
- Formaţia „Cervona Kalena” – Negostina
- Formaţia „Dorna Dorului” – Vatra Dornei
Luni, 23 decembrie 13, ora 16,00- esplanada muzeului
- Recital de colinde susţinut de Corul Parohiei Sfinţii Împăraţi şi Formaţia „Voinicelul” din M-rea Humorului
Marţi, 24 decembrie, ora 16,00- esplanada muzeului
· Recital de colinde susţinut de Corurile Parohiei „Sfinţii Arhangheli” şi Bisericii romano-catolice din Gura Humorului
Joi, 26 decembrie, ora 16,00 – esplanada muzeului
· Spectacol itinerant „Pe la noi, de sărbători” realizat în parteneriat cu Centrul Cultural Bucovina Suceava
- Cerbul din Corlata, Urşii din Preuteşti, Ceata din Ostra, Berenii – Capu Codrului, Botosti - Horodniceni – Banda lui Jianu
Vineri, 27 decembrie, ora 16,00- esplanada muzeului
· Spectacol susţinut de formaţiile din Corlata, Poiana Stampei, Zvoriştea, Vama, Fundu Moldovei, Stroieşti, Vatra Moldoviţei, Cacica
Sâmbătă, 28 decembrie, ora 14,00 esplanada muzeului
- Căiuţii din Hânţeşti
- Solişti: Florentina Moldovan, Alexandru Brădăţan
Duminică, 29 decembrie, ora 16,00 – esplanada muzeului
- Formaţia din Ilişeşti
Luni, 30 decembrie, începând cu ora 12,00– zona centrală şi esplanada muzeului
Parada formaţiilor de Anul Nou şi urătura humorenilor
Participă formaţii din Gura Humorului şi din judeţul Suceava: Stulpicani, Berchişeşti, Mănăstirea Humorului, Ciprian Porumbescu, Capu Câmpului, Cornu Luncii şi Valea Moldovei
Marţi, 31 decembrie,ora 00,00- zona centrală a oraşului
· Foc de artificii