Anul viitor, sucevenii vor plăti mai mult pentru lucrările de curăţenie şi deszăpezire a municipiului. Decizia a fost luată în şedinţa de ieri a Consiliului Local Suceava, în care unul din principalele proiecte supuse dezbaterii viza majorarea taxei de ecologizare, de la 3 lei/lună de persoană, la 5 lei/lună de persoană.
„Avem cea mai mică taxă de ecologizare din ţară. Vin oamenii şi reclamă că nu se face suficient curat pe străzi sau nu se deszăpezesc străzi de prin cartiere, şi de multe ori, pe bună dreptate. Nivelul actual al taxei nu asigură bani pentru o curăţenie normală în Suceava”, a explicat primarul Sucevei, Ion Lungu, motivele pentru care majorarea taxei este o necesitate.
„Să dăm curs raţiunii. Când vor veni oamenii să întrebe de ce nu se curăţă sau nu se deszăpezește, le vom spune de ce - nu sunt bani. Astăzi sunt de încasat de la populaţie restanţe de peste 20 de miliarde lei vechi şi avem de achitat către Rosal vreo 30 de miliarde de lei vechi. Comunele din jurul nostru au o taxă mai mare, de 5-6 lei de persoană. De câţi bani avem, de atâta se va face curăţenie”, a adăugat edilul sucevean.
Demersul său a fost susţinut de o parte din aleşii locali, care consideră că salubrizarea oraşului trebuie să fie prioritară, la fel ca şi lucrările de deszăpezire, dar alţii, în special reprezentanţii PSD, care au venit anul trecut cu propunerea de micşorare a taxei, de la 4 lei la 3 lei, s-au opus în continuare.
„Dacă o mărim, îi vom convinge pe mai mulţi să vină să plătească? O nouă firmă de salubrizare ar putea veni cu tarife mai mici pentru serviciile prestate, încât ne-am putea încadra în cheltuieli”, a spus Tiberius Brădăţan, care a solicitat menţinerea taxei de ecologizare la acelaşi nivel.
Acelaşi demers l-a avut şi viceprimarul Gavril Vîrvara, care consideră că în oraş s-a făcut curat, fără să fie costuri mai mari decât în alţi ani.
În replică, Lungu le-a spus că tarifele cu care lucrează acum Rosal nu au mai fost actualizate de nouă ani de zile, timp în care totul s-a scumpit, încât orice firmă va cîştiga licitaţia de salubrizare, tarifele vor fi oricum mai mari.
„Bine că nu a nins, că rămâneam înzăpeziţi. Cei de la salubrizare usucă strada şi cu feon-ul, dacă îi plăteşti, dar dacă nu avem cu ce, nici nu au cum face nimic. Trebuie să ai cu ce îi plăti, dacă vrei să facă treabă. S-a greşit anul trecut când s-a micşorat taxa. E bine să avem taxe mici, dar trebuie să avem şi curăţenie. De asta suntem de acord cu majorarea taxei, curăţenia oraşului este o necesitate”, a susţinut Lucian Harşovschi, reprezentantul consilierilor PDL.
Majorarea taxei de salubrizare a fost aprobată cu 15 voturi pentru şi opt abţineri, încât, în 2014, costul acestei taxe va fi de 60 de lei de persoană/an.
(20 dec 2013, 15:55:31