Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Suceava organizează, pentru al şaptelea an consecutiv, Revelionul Pensionarilor, petrecerea care adună vârstnicii la petrecerea dedicată lor. Deşi abia este trecut de jumătatea lunii decembrie, biletele au fost deja epuizate, iar pensionarii care mai solicită un loc sunt trecuţi pe o listă de aşteptare, în speranţa că o parte dintre cei care s-au înscris se vor retrage din varii motive.
Dumitru Savu, preşedintele CARP Suceava, a precizat că petrecerea de Revelion 2014 va avea loc pe 2 ianuarie, de la ora 14.00 la ora 21.00, la Hotelul Zamca, la Grand Salon.
„Au achiziţionat bilete 450 de pensionari, practic în momentul de faţă nu mai sunt bilete. Avem pensionari care au insistat să fie trecuţi pe o listă suplimentară, în ideea de a prinde un eventual loc liber care ar apărea”, a explicat Dumitru Savu.
El a subliniat că şi în acest an biletul a fost menţinut la doar 70 de lei de persoană, restul cheltuielilor fiind suportate de CARP. Biletele s-au vândut doar membrilor casei de ajutor.
Revelionul Pensionarilor a fost organizat în fiecare an la o zi, două sau chiar mai multe după noaptea trecerii dintre ani, tocmai pentru a se putea menţine un preţ suportabil pentru buzunarul celor mai mulţi dintre vârstnici.
Petrecerile de acest gen au avut de fiecare dată succes, ringul de dans fiind neîncăpător pentru pensionarii dornici să se distreze.