Un tânăr în vârstă de 17 ani din comuna Marginea şi-a omorât bunicul cu şase lovituri de cuţit, conform declaraţiilor date de martori cumplita crimă având loc din cauza stării foarte tensionatedin familie, cauzată de divorţul părinţilor adolescentului. Bătrânul omorât, în vârstă de 67 de ani, era singurul din familie care era de partea fiului său, tatăl minorului, în procesul de divorţ, iar asta avea să-l coste viaţa. Cu o furie greu de exprimat în cuvinte, de faţă cu bunica sa, adolescentul a scos un cuţit şi l-a lovit în zona gâtului şi abdomenului pe bătrân, care a pierdut foarte mult sânge şi a murit lacâteva minute de la agresiune.
Bătrânul a fost omorât la scurt timp după ce s-a certat, la telefon, cu nora sa
Omorul s-a petrecut ieri, în plină zi.
ConstantinBlasciuc, în vârstă de 67 de ani, din comuna Marginea, se afla acasă, în bucătăria gospodăriei. Lua masa ce tocmai îi fusese servită de soţia sa, Paraschiva Blasciuc, în vârstă de 63 de ani. În bucătărie a intrat nepotul său, Dan Blasciuc, în vârstă de 17 ani.
Bătrâna avea să fie martorul direct al crimei: „O grăit bunică-su la telefon cu mama băiatului, s-au certat, şi-au spus vorbe urâte, iar peste zece minute a venit la noi băiatul. Nu a zis nimic, nu a vorbit, numai ce am văzut că dădea cu cuţitul în el”, a relatat şocanta crimă femeia de 63 de ani.
Bătrânul a apucat doar să iasă din casă până în faţa uşii, unde s-a prăbuşit la pământ într-o baltă de sânge.
Faptul că bătrânul şi mama adolescentului s-au certat la telefon a fost confirmat şi de fratele celui ucis.
Dumitru Blasciuc a declarat:
“Înainte de a veni nepotul, el (n.r. bărbatul omorât) a vorbit cu nora lui l-a telefon. S-au certat, iar femeia l-a ameninţat că băieţii or să-l bată, o să-l termine... aşa i-a spus”. Dumitru Blasciuc era de părere că femeia nu s-a gândit efectiv să se ajungă la omor, însă cu siguranţă l-a provocat pe tânărul de 17 ani.
Mama, cu şase copii acasă, tatăl, plecat în Italia
Dan Blasciuc, tânărul care ar fi comis omorul, era cel mai mare dintre cei şase copii ai soţilor Victoriţa şi Costel Blasciuc. Femeia se află acasă, la Marginea, cu cei şase copii, în timp ce bărbatul munceşte în construcţii în Italia. Cei doi nu se înţelegeau din cauza banilor trimişi de tată din Italia şi, conform rudelor, femeia a deschis acţiune de divorţ.
Socrul său ar fi fost cel care şi-a asumat rolul de purtător de cuvânt al fiului său, inclusiv în instanţă. Aşa s-a ajuns ca nora şi socrul să se certe şi să-şi arunce unul altuia vorbe grele.
Un omor premediat şi foarte violent
Ceea ce şochează foarte mult în acest caz este modul în care a acţionat autorul. Acesta a venit pregătit de acasă cu un cuţit şi a sărit la bătrân. Atât modul în care a acţionat, cât şi numărul şi violenţa loviturilor denotă că omorul a fost premeditat.
Tânărul de 17 ani a absolvit opt clase la Marginea, a intrat la un liceu din Rădăuţi, însă nu mai continuat studiile. Stătea acasă şi avea grijă de fraţii săi mai mici.
Ancheta din acest caz a fost preluată de ofiţeri ai Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. După mai multe ore de audieri, atât la Secţia de Poliţie Marginea, cât şi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, aseară, tânărul de 17 ani a fost reţinut pentru 24 de ore. El urmează să fie prezentat astăzi la Tribunalul Suceava, cu propunere de arestare preventivă.
Anchetatorii au găsit arma crimei, cuţitul, în grădina gospodăriei.
O altă crimă înfiorătoare comisă de un minor, din cauza stării tensionate din familie
În luna august a acestui an, un alt minor a mai comis o crimă înfiorătoare, tot din cauza stării foarte tensionate din familie.
Un minor în vârstă de 15 ani din comuna Satu Mare şi-a omorât tatăl cu o rangă, după ce, rezultă din anchetă, a fost pur şi simplu terorizat de bătăile pe care acesta i le aplica mamei sale. Condiţiile în care s-a petrecut omorul au fost totuşi diferite, minorul având o altercaţie cu tatăl său, după o bătaie aplicată mamei.
El a fost supus unei expertize psihiatrice din care a rezultat că nu poate fi tras la răspundere pentru ce a făcut, din cauza abuzurilor fizice şi psihologice la care a fost supus de către tatăl său
(17 dec 2013, 14:41:29