Patru tineri din Suceava au încasat un teanc de amenzi după o altercaţie în centrul municipiului, doi dintre ei continuând scandalul pe holurile de la „Urgenţele” Spitalului Judeţean Suceava. În noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 2.30, mai multe echipaje de la Poliţia municipiului Suceava au intervenit pe strada Dimitrie Onciu, în zona centrală a Sucevei, unde s-au încăierat patru tineri. Cei patru au fost duşi la sediul Poliţiei municipiului Suceava, unde s-a stabilit că Robert Albu, în vârstă de 19 ani, Mădălin Candrea, de 23 de ani, şi Ştefan Manole, de 21 de ani, pe de o parte, şi Cătălin Irimia, în vârstă de 32 de ani, pe de altă parte, s-au încăierat şi s-au lovit reciproc.
Toţi cei patru au fost amendaţi, iar Mădălin Candrea a fost îndrumat spre Spitalul Judeţean Suceava deoarece avea leziuni. La spital au ajuns şi ceilalţi doi tineri din grupul său.
„Tânărul în vârstă de 19 ani, care era sub influenţa băuturilor alcoolice, a început să ţipe şi facă scandal pe holul secţiei, iar în momentul în care agenţii de poliţie i-au solicitat să se calmeze, acesta a devenit violent atât în limbaj cât şi în comportament. S-a procedat la imobilizarea şi încătuşarea celui în cauză”, a declarat subcomisarul de poliţie Ionuţ Epureanu.
Conform anchetei poliţiei, deşi nici măcar nu se afla la faţa locului, Mădălin Candrea, tânărul de 23 de ani, a sunat la 112 şi a sesizat că, în timpul imobilizării, Robert Albu a fost agresat de poliţişti.
Cei doi tineri implicaţi în scandalul de la spital au mai încasat încă o amendă pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, câte 1.000 de lei fiecare, în timp ce Mădălin Candrea a primit o a treia amendă, tot de 1.000 de lei, pentru apelarea abuzivă a numărului de urgenţe 112.
„În cauză s-a întocmit şi dosar penal pentru infracţiunea de loviri şi alte violenţe”, a precizat subcomisarul Epureanu.