Poliţia a fost sesizată la începutul acestei săptămâni de compania E.ON Energie cu privire la faptul că un post de transformare amplasat într-o clădire de pe raza comunei Pojorâta a fost furat. Furtul, a rezultat din anchetă, s-a produs în intervalul martie 2006-martie 2013. Aşadar nu mai puţin de şapte ani.
S-a ajuns în această situaţie în condiţiile în care postul de transformare se afla într-o clădire a fostului depozit al unei benzinării, clădire care a fost abandonată până când a fost cumpărată de o societate din Pojorâta, pe 30 septembrie 2013. În contractul încheiat la finele lunii septembrie nu s-a stipulat nimic de postul de transformare, care lipsea. De altfel, în martie 2013, când noul proprietar a început negocierile de cumpărare a clădirii, postul de transformare lipsea. Aşadar, postul de transformare a dispărut cu certitudine înainte de martie 2013. Când a fost furat mai exact nu ştie însă nimeni, postul de transformare fiind practic uitat în depozit de companie.
Din verificări, polițiștii au mai stabilit faptul că având în vedere dimensiunile și greutatea postului de transformare, echipamentul reclamat ca furat putea fi ridicat doar cu ajutorul unei macarale.
Prejudiciul nu a fost încă stabilit.