În anul universitar următor, oferta Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava (USV) s-ar putea îmbogăţi cu un nou program de studii de licenţă, înfiinţat în cadrul Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării.
La finele lunii trecute, Senatul USV a emis o hotărâre prin care se aprobă funcţionarea programului de studii de licenţă „Limbă şi literatură franceză – O limbă şi literatură modernă (spaniolă, italiană)”, învăţământ cu frecvenţă.
Potrivit prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, prorector responsabil de activitatea didactică şi asigurarea calităţii, „în Senatul USV, Comisia de calitate verifică îndeplinirea anumitor criterii, a standardelor şi a indicatorilor de calitate. Dacă primeşte avizul Senatului, dosarul programului este trimis la ARACIS (Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior)”. Dacă sunt îndeplinite toate criteriile, ARACIS autorizează programul, iar după ce trei promoţii susţin licenţa, acesta poate fi acreditat.
Centru de scriere academică şi scriere creatoare la Facultatea de Litere
Tot la finele lunii trecute, Senatul USV a aprobat înfiinţarea Centrului de scriere academică şi scriere creatoare în cadrul Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării.
Centrul are ca scop „creşterea vizibilităţii USV pe plan local prin implicarea diferitelor segmente din învăţământul preuniversitar şi administraţia locală”.
În cadrul centrului se vor organiza cursuri pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar (în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava), pentru elevi, se va oferi consultanţă instituţiilor publice, organizaţiilor şi firmelor private privind elaborarea de materiale scrise.
Activităţile centrului sunt atât în regim cu taxă, cât şi în regim gratuit.