Rata şomajului din judeţul Suceava a crescut semnificativ în ultima lună de zile.
Conform evidenţelor Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Suceava, la finele lunii noiembrie rata oficială a şomajului a fost de 6,27%, în creştere cu 0,55% faţă de luna octombrie şi cu 0,49% comparativ cu noiembrie 2012.
În cifre, în judeţ există, oficial, 15.793 de şomeri, din care 4.580 iau indemnizaţie, iar 8.813 sunt neindemnizaţi. Alţi 2.400 de şomeri sunt proaspăt absolvenţi ai promoţiei 2013, care încasează indemnizaţia minimă de şomaj de 250 de lei.
Mirela Adomnicăi, directorul AJOFM Suceava, a explicat: „Creşterea ratei şomajului se înregistrează pe fondul disponibilizărilor sezoniere din domeniul construcţiilor, dar şi pentru că sunt suceveni care s-au înregistrat ca şomeri neindemnizaţi pentru a putea încasa ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană”, a declarat Mirela Adomnicăi.
Ea a mai precizat că pe parcursul lunii noiembrie în judeţ s-au înregistrat 1.160 de angajări.
Pe de altă parte, AJOFM Suceava are în planul de ocupare pentru 2014 obligaţia de a intermedia încadrarea în muncă a 18.620 de persoane.
Mirela Adomnicăi a declarat că această cifră a fost impusă de la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANFOM), în baza faptului că în 2013, până acum, prin intermediul AJOFM s-au angajat 18.572 de suceveni.
„Avem rezultate bune în acest an şi de aceea ni s-a impus această cifră pentru 2014. Practic, după Capitală, suntem pe locul II pe ţară la numărul de persoane pentru care trebuie să găsim locuri de muncă. Avem de realizat un număr de încadrări în muncă mai mare decât agenţiile de ocupare din Iaşi, Cluj sau Timiş, care sunt pe locurile următoare”, a declarat directorul AJOFM Suceava.
(10 dec 2013, 11:41:45
Nu este nici lapte su nici miere
In schimb rata somajului este cat urechile dumnealui
M-as plange amarnic da n-am cui..