Vineri, 6 decembrie, pe esplanada Casei de Cultură Suceava s-a desfăşurat un Flash Mob, manifestare la care au participat circa 300 de elevi suceveni, cu toţii fiind antrenaţi într-un dans sincron.
Evenimentul a fost organizat de Bucovina Dance Studio, o nouă sală de dans ce îşi propune să demareze numeroase astfel de proiecte ce au ca scop implicarea copiilor în activităţi sportive sau activităţi ce ţin de domeniul mişcării şi dansului.
Totodată, pe tot parcursul lunii decembrie, Bucovina Dance Sudio desfăşoară campania umanitară "Cutiuţa veselă", ce constă în strângerea de cadouri pentru copiii defavorizaţi.
Potrivit iniţiatorilor proiectului, „copiii care îşi doresc să îi ajute pe Moş Crăciun şi pe Moş Nicolae aşază în aceste cutii anumite lucruri pe care cu plăcere le dăruiesc mai departe şi împachetează frumos cutia”. Şi participanţii la evenimentul din data de 6 decembrie au fost mobilizaţi în acest sens, astfel, circa 100 de copii s-au bucurat de cadouri din partea lor.
„Bucovina Dance Studio le multumeşte cadrelor didactice, părinţilor şi elevilor atât din cadrul şcolii partenere - Şcoala Gimnaziala Nr. 1 Suceava, cât şi din celelalte şcoli sucevene - Şcoala Gimnazială Nr. 3, Şcoala Gimnazială Nr. 4, Şcoala Gimnazială Nr. 9, Colegiul Naţional <Petru Rareş>şi Colegiul Naţional <Mihai Eminescu>”, au mai transmis organizatorii.