Un bărbat şi trei dintre fiii acestuia s-au ales cu dosar penal după ce poliţiştii şi silvicultorii din Vama i-au prins cu brazi furaţi dintr-o pădure. Flagrantul s-a realizat joi, la orele prânzului, când lucrătorii din cadrul Postului de Poliție Vama și angajaţii Ocolului Silvic Vama i-au depistat în zona denumită ”Pârâul lui Pușcă” pe cei patru. S-a constatat că este vorba de Gheorghe Ferar, de 56 de ani, şi trei dintre fiii acestuia, Cristian, de 37 de ani, Costel de 19 ani, şi Marian, de 18 ani.
Aceştia cărau în spate 38 de brazi de Crăciun, valoarea acestora fiind stabilită de specialişti la 7.600 de lei.
„Se fac cercetări în vederea identificării proprietarului pădurii, pentru care nu este încheiat contract de pază, stabilirea prejudiciului exact, precum și pentru încadrarea juridică a faptelor”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava.
Această captură vine la numai o zi după ce la Spătăreşti a fost oprit un ieşean care avea în maşină aproape 300 de brazi de Crăciun pentru care nu avea acte de provenienţă.
„Atragem încă o dată atenţia persoanelor cu preocupări infracţionale în acest domeniu că, în perioada următoare, astfel de controale vor continua şi se vor intensifica, astfel încât tăierea şi comercializarea materialului lemnos, în special a brazilor de Crăciun, să se desfăşoare în deplină legalitate”, este avertismentul transmis de poliţişti celor care se ocupă cu traficul pe această linie.