Zona modernizată din centrul municipiului Suceava găzduiește, începând de astăzi şi până în prima parte a lunii ianuarie 2014, Târgul de Crăciun.
Acesta aduce în atenţia vizitatorilor produsele tradiţionale care vor fi expuse şi scoase la vânzare de către 17 membri ai asociaţiei „Produs în Bucovina”, de meşteri populari care îşi vor expune creaţiile, dar şi de alte şase firme sucevene care vor fi prezente pe esplanadă inclusiv cu gustări calde, precum tradiţionalele sarmale, dar şi cu băuturi calde – ceaiuri sau vin fiert.
Târgul de Crăciun va fi inaugurat oficial la ora 11.00, iar seara, de la ora 17.30, pe scena de lângă bradul de Crăciun vor urca elevii Şcolii Gimnaziale nr. 8, cu un program de colinde.
Târgul de Crăciun din centrul Sucevei va fi deschis de pe 6 decembrie până pe 10 ianuarie, timp în care pe scena de la brad vor evolua mici şi mari artişti, de la unităţile şcolare din municipiu, cât şi profesionişti, din ansamblurile „Soloceanka”, a Uniunii Polonezilor din România, „Arcanul USV”, Fanfara Primăriei Suceava, dar şi reprezentanţi ai minorităţilor din Bucovina, cu un variat program de colinde, datini şi obiceiuri de iarnă.