Numărul beneficiarilor de ajutoare pentru încălzirea locuinţelor cu lemne, tipul de subvenţie majoritar în judeţ, a scăzut semnificativ în acest sezon rece, la fel cum s-a întâmplat şi la subvenţiile pentru locuinţele racordate la sistemul centralizat.
Conform datelor contabilizate de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie (AJPS) Socială Suceava, în acest an au fost aprobate 21.950 de dosare pentru subvenţii la lemne, faţă de 27.469 dosare în sezonul rece trecut. Aşadar, cu peste 5.500 de beneficiari mai puţini.
Dacă limitele de venit au rămas aceleaşi, diferenţa a fost făcută de listele cu bunuri şi venituri care au exclus beneficiarii de la subvenţii. Astfel, cei care au conturi în bancă de peste 3.000 de lei ori maşini mai noi de zece ani, indiferent de capacitatea cilindrică, au fost excluşi de la subvenţii.
Pe lista bunurilor care au condus la excluderea acordării ajutorului de încălzire, conform HG 778/2013, se numără clădirile sau alte spaţii locative deţinute pe lângă locuinţa de domiciliu şi anexele gospodăreşti, dar şi terenurile de împrejmuire a locuinţei şi curtea aferentă, precum şi alte terenuri intravilane care depăşesc 1.000 de mp în zona urbană şi 2.000 de mp în zona rurală.
Proprietarii unor suprafeţe de teren, animale şi păsări a căror valoare netă de producţie anuală depăşeşte suma de 1.000 de euro pentru o persoană singură sau 2.500 de euro pentru o familie nu au mai putut beneficia de ajutorul de încălzire a locuinţelor. Cuantificarea valorii de producţie s-a făcut în baza unor norme metodologice stabilite de Ministerul Muncii.
Oficialii Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Suceava au precizat că cei mai mulţi beneficiari de subvenţii pe lemne sunt la Liteni, 1.139, în scădere semnificativă faţă de anul trecut, când au fost 1.516.
Banii în cuantumul subvenţiei, pe cinci luni de zile, vor fi viraţi către beneficiari într-o singură tranşă, până la finele acestui an. Subvenţia lunară pentru lemne, funcţie de venitul familiei, este cuprinsă între 16 şi 54 de lei.
( 5 dec 2013, 19:48:40
Studiați normele metodologice de aplicare a prestațiilor sociale și veți desluși că cine-i amărât și rupt în koor, de nu și-a plătit foncierea, devine ȘI MAI AMĂRÂT prin respingerea dosarului la plata ajutorului pentru încălzirea locuinței.
De ce vorbește gura necenzurată de raționamentul cognitiv al informației corect interpretate?