Un autotren cu remorcă intrat într-o depăşire a acroşat două autoturisme şi s-a răsturnat în afara şoselei, din fericire consecinţele accidentului nefiind grave. Evenimentul rutier s-a petrecut ieri dimineaţă, în jurul orei 6.30, pe DN 2, în satul Roşiori, comuna Forăşti.
Conform poliţiei, şoferul autotrenului înmatriculat în Suceava, încărcat cu ambalaje din carton, a acroşat cele două autoturisme care veneau din sens opus, după care a tras de volan spre dreapta, ieşind în afara drumului. Vehiculul greu s-a răsturnat şi s-a oprit într-un copac. De asemenea, unul dintre cele două autoturisme, a ieşit în decor pe celălalt sens de mers.
La faţa locului a intervenit Detaşamentul de pompieri Fălticeni, cu două autospeciale şi o ambulanţă SMURD.
Conform plutonierului adjutant Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, „pompierii au luat măsurile specifice în astfel de cazuri, au balizat zona, au verificat eventualele scurgeri de lichide inflamabile şi au deconectat bornele de la acumulatori. Concomitent, au acordat primul ajutor victimelor implicate în accident”.
Şoferul tirului şi cel al autoturismului ieşit în decor au acuzat iniţial leziuni, însă nu au fost transportaţi la spital. Personalul SMURD a mai acordat ajutor medical şi în cazul a trei pasagere dintr-un autoturism, care au suferit uşoare atacuri de panică.
Pe timpul intervenţiei pompierilor la faţa locului circulaţia s-a desfăşurat pe un singur sens de mers.
Având în vedere modul în care s-a produs accidentul, cu un autotren intrat pe contrasens şi care s-a izbit apoi de un copac, se poate spune că toate persoanele implicate au avut mare noroc.
( 4 dec 2013, 13:53:45
2) Ieri a fost facut public planul de construire de autostrazi in Romania.
Observatie) In Bucovina, guvernul nu are de gand sa construiasca nici un metru de autostrada.
Asa cum s-a sarbatorit saptamana trcuta, tot asa se va circula si va fi Bucovina. Adica se vor fi carute, muzica populara, dansuri populare, noroi, drumuri desfundate, oameni beti.
Sucevenii ar trebui sa fie mandri de ce au votat. Au votat exact cu acele partide care au distrus invatamantul, au trecut CET-ul la primarie ceea ce a dus la inchiderea lui, au inchis fabricile si uzinele din zona. Mai nou au directionat ceea ce trebuia sa fie la aeroportul Suceava spre Iasi, au anulat investitiile in zona, au pus si lupta sa puna in continuare noi taxe. Iar autostrazile pe care se zbztea Flutur sa le faca au fost anulate definitiv.