Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Vicovu de Sus, care conducea un autoturism de teren Mitsubishi Pajero, s-a angajat într-o cursă de urmărire cu poliţia, reuşind să scape după ce a intrat pe un teren accidentat, pe care agenţii, aflaţi cu un autoturism Dacia Logan, nu au mai putut continua urmărirea. Şoferul a fost identificat însă ulterior, constatându-se că avea permisul de conducere reţinut din luna august a acestui an.
Acum două zile, duminică, în jurul orei 15.30, o patrulă din cadrul Secţiei 4 Rurală Gălăneşti, care se afla pe drumul comunal Gura Putnei, în comuna Putna, a efectuat semnal de oprire unui autoturism Mitsubishi Pajero, înmatriculat în Marea Britanie, care circula din sens opus.
Şoferul, precizează poliţia, nu a respectat semnalul de oprire şi şi-a continuat deplasarea, mărind viteza.
„Şoferul şi-a continuat deplasarea cu viteză spre lunca râului Putna, unde, din cauza terenului accidentat, nu s-a mai putut continua urmărirea”, a precizat inspectorul principal Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
După ce au luat legătura cu colegii de la Vicovu de Sus, poliţiştii au stabilit în scurt timp cine a condus maşina. Conform anchetei poliţiei, la volanul maşinii de teren s-a aflat Dimitrie Buruiană, de 27 de ani, din Vicovu de Sus, care figurează cu permisul de conducere reţinut din data de 4 august 2013, fără drept de a conduce.
În cauză s-a întocmit dosar penal față de suspect, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
( 3 dec 2013, 19:05:23