În fiecare an, în preajma Zilei Naţionale, elevii şi profesorii Colegiului Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava organizează o amplă manifestare culturală, menită să sărbătorească cel mai reprezentativ moment al istoriei și existenței poporului român, Marea Unire realizată în 1918.
Potrivit reprezentanţilor unităţii şcolare, „nu întâmplător Ziua Naţională este precedată de o altă zi importantă, Sfântul Apostol Andrei - considerat părintele creştinismului românesc, patronul şi ocrotitorul bisericii noastre <Sf. Andrei> din Burdujeni şi, implicit, al colegiului nostru, aflat în apropierea lăcaşului de cult”.
Cele două sărbători au fost reflectate, la finele săptămânii trecute, la Colegiul Tehnic „Al.I. Cuza” printr-o activitate denumită „România în sărbătoare”, demarată sub îndrumarea unui colectiv de profesori coordonat de prof. Florentina Năsulea şi prof. Monica Huţu.
„România în sărbătoare” a reprezentat un buchet de momente artistice, de obiceiuri populare, de tradiţii strămoşeşti şi bucate tradiţionale, manifestarea fiind organizată sub forma unui concurs între 18 clase (cinci clase a IX-a, şase clase a X-a, cinci clase a XI-a şi două clase a XII-a).
Fiecare clasă a pregătit un stand cu bucate tradiţionale, creativitatea, sârguinţa şi pasiunea de a găti îndrumându-i pe elevi către delicioase preparate cu care au impresionat juraţii. Elevii celor 18 clase au învăţat cum pot prepara bucate româneşti pentru ca gustul, aspectul şi mirosul să îmbie, şi astfel au convins juraţii că merită să fie distinşi cu premii.
Juriul competiţiei a fost format din prof. Domnica Josan - directorul colegiului, prof. Beatrice Filipiuc – director adjunct, prof. Mihaela Aconstantinesei şi prof. Georgeta Nistor.
Juraţii au mărturisit că misiunea lor a fost una extrem de dificilă, întrucât toate standurile au avut o prestaţie peste aşteptări. Au fost acordate 18 premii I şi două premii speciale, acestea fiind înmânate de directorul şcolii, prof. Domnica Josan.
Ansamblul „Rapsodia Bucovinei” - invitatul special al acţiunii
După ce creatorii celor mai frumoase standuri de bunătăţi şi-au adjudecat distincţiile, evenimentul a continuat cu o suită de momente artistice.
Pe scena şcolii au performat: trupa de folk a școlii, coordonată de prof. Cristina Macovei, elevele Ioana Ștefan şi Cosmina Catargiu, care au asigurat buna dispoziţie cu câteva melodii populare, trupa de dansuri populare coordonată de prof. Luminița Cazan şi elevii coordonaţi de prof. Tatiana Baciu (moment muzical).
Învitaţii speciali ai evenimentului au fost membrii Ansamblului „Rapsodia Bucovinei” - dirijor Ovidiu Șvarț, care au încântat elevii şi profesorii cu o reprezentaţie de dans şi muzică populară, o porţie sănătoasă de voioşie şi vitalitate.
Coregrafia a fost asigurată de Liviu Condurache, iar Cosmina Catargiu, Mădălina Senciuc, Alina Saviuc şi Diana Sacaliuc au fost solistele.
Potrivit prof. Beatrice Filipiuc, director adjunct al instituţiei, ”rolul acestor activităţi extraşcolare este acela de a ţine vie în conştiinţa tinerei generaţii mândria de a fi român, sentiment care să se manifeste pretutindeni - acasă, la şcoală, în ţară şi în afara ei”.
Totodată, prof. Domnica Josan a adresat mulţumiri profesorilor, elevilor şi părinţilor care şi-au adus contribuţia la reuşita celebrării acestei activităţi.
”Ne dorim să putem sluji toţi, în numele binelui, adevărului, credinţei strămoşeşti, iubirii de neam şi ţară, uniţi prin misiunea noastră de modelatori ai copiilor şi tinerilor, şcoala şi valorile ei”.