Un bărbat în vârstă de 40 de ani din satul Deia, comuna Frumosu, a ajuns în arest, fiind pus sub acuzare pentru infracțiunile de viol şi corupere sexuală faţă de una dintre fiicele sale vitrege, în vârstă de 14 ani. Conform anchetei poliţiei, minora în vârstă de 14 ani a avut parte de o adevărată vacanţă de vară de coşmar, fiind abuzată sexual în repetate rânduri. Agresiunile sexuale, arată anchetatorii, s-au produs inclusiv de faţă cu fraţi mai mici ai fetei. Grozăvia a ieşit la iveală abia luna trecută, după ce minora s-a întors la şcoala specială la care învaţă. Probarea faptei nu a fost o misiune deloc uşoară, tatăl acuzat de viol şi corupere sexuală susţinând că este nevinovat şi acceptând inclusiv să fie testat la detectorul de minciuni.
Anchetă procurori: „în repetate rânduri, prin constrângere fizică şi morală, inculpatul a întreţinut raporturi sexuale cu fiica sa vitregă”
Fata de 14 ani, elevă la o şcoală specială din Câmpulung Moldovenesc, este unul din cei patru copii mai mari ai soţiei lui Marius Matei, din relaţii anterioare. Cei doi soţi au împreună încă patru copii, cu vârste de la 1 ani şi până la 7 ani. De regulă, în vacanţe, minora stătea la domiciliul bunicii sale, din comuna Vama. Vara lui 2013 a fost prima în care minora a stat în casa mamei sale şi a tatălui său vitreg, la Deia.
Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, care a preluat ancheta în acest caz „din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că în vacanţa şcolară de vară a anului 2013, în repetate rânduri, prin constrângere fizică şi morală, inculpatul a întreţinut raporturi sexuale cu fiica sa vitregă, în vârstă de 14 ani, în prezenţa celorlalţi fraţi minori în vârstă de 6 ani, respectiv 7 ani”.
Prima sesizare privind o presupusă agresiune sexuală a ajuns la urechile unui poliţist abia pe data de 3 octombrie. Minora de 14 ani revenise deja la şcoala la care învaţă, unde stă şi la internat, şi a povestit prin ce a trecut.
Tatăl acuzat de viol a a fost arestat preventiv după ce a picat şi testul poligraf
A urmat examinarea medico-legală a acesteia, constatându-se că fata prezintă o deflorare recentă. O presupusă agresiune sexuală nu mai avea cum fi probată atât de târziu. A urmat audierea membrilor familiei, a unor vecini şi a suspectului. Pe 22 octombrie, anchetatorii au început urmărirea penală împotriva acestuia, pentru viol şi corupere sexuală. Acum două zile, luni, bărbatul în vârstă de 40 de ani a fost testat la poligraf, rezultând că are un comportament disimulat. Considerând că au adunat probatoriu suficient, luni seară, anchetatorii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a suspectului. Ieri, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava l-a înaintat pe Marius Matei instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă. Tribunalul Suceava a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 29 de zile.
Copii daţi în adopţie sau la şcoli speciale
Din informaţiile adunate de asistentul social din cadrul Primăriei comunei Frumosu rezultă că unul dintre copiii femeii din afara căsătoriei este dat în adopţie în străinătate, altul se află în plasament, în timp ce alţi doi sunt la şcoli speciale, unde stau în regim de internat.
Acasă locuiesc, teoretic, doar cei patru copii ai celor doi soţi.
Aurelia Focşa, şefa Serviciului intervenţie în regim de urgenţă din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava, ne-a spus că minora violată va fi inclusă într-un program de consiliere psihologică.
„Situaţia celor patru minori aflaţi în prezent în grija mamei este evaluată de DGASPC Suceava, în colaborare cu primăria de domiciliu, în vederea luării măsurilor care se impun”.
O familie foarte săracă şi o mamă cu handicap de intelect
Reprezentanţii Protecţiei Copilului ne-au mai spus că familia minorei este cunoscută în comunitatea din care face parte ca fiind o familie cu probleme, o familie în care se consumă des băuturi alcoolice, deşi veniturile sunt extrem de mici.
„Mama minorei a fost încadrată în gr. III de handicap, având intelect de limită. Starea de sănătate a mamei poate constitui un factor de risc pentru copiii pe care îi are în grijă. Dacă se constată că cei patru fraţi se află în situaţie de risc, ei pot fi luaţi din familie şi daţi spre îngrijire unui asistent maternal profesionist sau pot fi internaţi într-un centru maternal”, a declarat şeful Protecţiei Copilului Suceava, Dan Ionuţ Adomniţei.
De precizat că familia trăieşte doar din alocaţiile copiilor, din cauză că tatăl a refuzat să muncească în folosul comunităţii, fiindu-le tăiat şi ajutorul social.
( 6 nov 2013, 13:55:38
La ei nu exista reabilitare!
Violul e o chestie generală, care nu poate fi vindecată niciodată, așa e si cu derbedeul asta, care are niște obsesii de care nu poate scăpa si gata.
Ok, violul este o infracțiune majoră care trebuie pedepsită cu singe rece. Sucevenii ar vrea ca individul asta sa fie pedepsitt, prin tortură, moarte sau cel puțin închisoare. Ceea ce ii firesc. Eu personal mă bucur că nu am dat peste oligofreni care să spună că e vina femeilor, că „ele au cerut-o”.
În concluzie, vrem ca „cei răi” să fie pedepsiți, dar de către altcineva, în timp ce noi facem ce ne pricepem mai bine: stăm și ne uităm…