Mii de suceveni au participat sâmbătă, la Iulius Mall, la „Noaptea Reducerilor Vedetă”, unde vedetele invitate, Cătălin Botezatu, Smiley şi Anda Adam, au făcut supershow. Pasionaţii de shopping au petrecut până târziu, îmbogăţindu-şi garderoba cu articole vestimentare în tendinţe, la preţuri irezistibile, şi distrându-se pe muzica lui Smiley şi a Andei Adam.
În singura noapte din an când preţurile au fost mai mici decât ziua, Iulius Mall Suceava şi-a răsfăţat clienţii cu o prezentare de modă care a purtat semnătura renumitului designer Cătălin Botezatu. De asemenea, insomniacii îndrăgostiţi de cumpărături au dansat pe hiturile lui Smiley şi au fost vrăjiţi de nonconformismul Andei Adam. Atmosfera de sărbătoare a fost întreţinută şi de simpaticii prezentatori Buzdugan şi Morar.
„Basic Dance”, de la „Info”, cei mai buni la dans
Brandurile din Iulius Mall au intrat în joc şi au propus reduceri captivante, dar şi colecţii pentru noul sezon. Eduard Marcu, shopping center manager Iulius Mall Suceava, a spus că „în <Noaptea Reducerilor Vedetă>, un număr impresionant de persoane au ales să combine sesiunile de shopping nocturne cu un program artistic cu totul deosebit. Ne bucurăm că, aşa cum se întâmplă în fiecare an, le-am oferit sucevenilor bună dispoziţie şi le-am răsplătit fidelitatea faţă de brandurile Iulius Mall”.
Pe lângă recitalurile artiştilor în vogă, un moment atractiv a fost şi concursul de dans între licee. Tinerii s-au întrecut în mişcări şi atitudine, impresionând publicul prin coregrafiile lor. Învingători în competiţia ritmică au fost talentaţii din trupa „Basic Dance” a Colegiului Naţional de Informatică „Spiru Haret” Suceava. Locul doi a fost revendicat de grupul „Sakura”, de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava, iar locul trei a fost ocupat de „Extreme Girls”, de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava.
În plus, întrecerile amuzante cu premii pe loc, demonstraţiile de hair-styling Carmen Style şi aerobic Fit For Fun, dar şi petrecerea pentru prichindei au asigurat distracţia celor prezenţi.
Suceveni la cumpărături cu Cătălin Botezatu
Cinci dintre clienţii Iulius Mall au plecat câştigători de la petrecerea reducerilor, pe lângă cumpărăturile la preţ redus fiind răsplătiţi cu câte un smartphone. Costel Florin Chibac, Romică Savu, Daniela Sovea, Bogdan Vurturean şi Daniela Lăcătuş sunt cei care au plecat de la „Noaptea Reducerilor Vedetă” cu un gadget nou.
Weekendul acesta a fost dedicat şi câştigătorilor campaniei „Shopping cu stil”. Iulius Mall Suceava le-a oferit bucovinenilor, şi nu numai, prilejul de a-şi descoperi stilul vestimentar potrivit, cu ajutorul lui Cătălin Botezatu. Claudia Elena Palaghianu, Cristian Sălăgean şi Alina Daniela Bunduc sunt cei trei clienţi norocoşi care au făcut cumpărături de minimum 100 de lei din magazinele Iulius Mall şi au fost desemnaţi, prin tragere la sorţi, câştigătorii sesiunilor de shopping în valoare de 500 de euro fiecare, în compania designerului. Beneficiind de sfaturi preţioase în alegerea articolelor vestimentare, cei trei au făcut cumpărături inspirate şi au simţit cum este să îl ai ca stilist personal pe cel mai apreciat designer român.
De acelaşi tratament special a avut parte şi Mihai Marius Boariu, câştigătorul concursului de pe pagina de Facebook Iulius Mall, a cărui fotografie fashion a primit cele mai multe voturi. Pasiunea sa pentru cumpărături a fost premiată cu o sesiune de shopping în valoare de 1.000 de lei. Iulius Mall Suceava i-a răsfăţat pe suceveni, la sfârşitul săptămânii trecute, cu oferte ispititoare, concerte incendiare şi premii cu stil.