Un grav accident de circulaţie s-a petrecut vineri seară, pe DN 17, în afara localității Ilişeşti, acolo unde o căruţă încărcată cu lemne, din câte se pare nesemnalizată corespunzător, a fost distrusă în urma impactului cu un autoturism Mercedes, al cărui şofer susţine că a văzut atelajul hipo în ultima clipă, izbindu-l în spate.
Accidentul s-a petrecut aproape de 19.45, la volanul autoturismului Mercedes fiind un bărbat în vârstă de 41 de ani, Radu Istrate, din municipiul Suceava.
Din fericire, acesta nu a păţit nimic, însă căruţaşul, un bărbat de 71 de ani, din comuna Stroieşti, Vasile Tocariu, a suferit leziuni grave.
Septuagenarul a fost preluat de o ambulanţă şi transportat în comă la Urgenţele Spitalului Judeţean, suferind traumatisme cranio-cerebrale grave.
„Nu l-am văzut deloc”, explica şoferul de pe autoturismul Mercedes, arătând că bătrânul nu se afla în căruţă, ci se deplasa pe lângă aceasta.
Deşi fiul bătrânului, care a venit şi el la faţa locului, susţinea că atelajul era semnalizat, la faţa locului nu au fost găsite nici vesta reflectorizantă şi nici triunghiul despre care tânărul spunea că tatăl său le luase cu el când a plecat de acasă.
Tânărul nu excludea ca şoferul să le fi aruncat pe câmp, până la sosirea organelor de poliţie.
În privinţa căruţaşului, care, potrivit legislaţiei, nu avea ce căuta cu căruţa pe un drum naţional, poliţiştii i-au mai găsit o vină: „Vehiculul cu tracţiune animală se deplasa pe banda I a drumului, deşi partea carosabilă este mărginită de acostament consolidat”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
Purtătorul de cuvânt al poliţiei judeţene, inspectorul principal Ionuţ Epureanu, a transmis şi faptul că şoferul de pe Mercedes a fost pus să sufle în alcooltest, iar rezultatul a indicat o alcoolemie de 0,16 în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Serviciului Rutier, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc accidentul şi a gradului de vinovăție a şoferului şi a căruțașului.
( 5 nov 2013, 10:14:16