Trei tineri din municipiul Suceava sunt cercetaţi de către poliţişti, după ce s-au bătut la o sală de jocuri de noroc din cartierul George Enescu, de la o ţigară.
Agresiunea, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, s-a petrecut sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 6.00.
Cristian R., în vârstă de 30 de ani, juca la unul dintre aparatele din sală, iar la un moment dat, un alt tânăr i-a cerut o ţigară. Deşi a fost refuzat, tânărul respectiv a continuat să-i ceară o ţigară lui Cristian R., moment în care acesta din urmă l-a lovit cu pumnul.
Tânărul lovit şi un amic de-al acestuia au sărit şi ei la bătaie la Cristian R., în altercație intervenind un agent de pază care i-a scos pe cei trei afară din sala de jocuri.
Agresiunea a continuat şi în faţa sălii respective, cei trei lovindu-se reciproc.
Cristian R. s-a dus la poliţie şi a reclamat incidentul, la scurt timp oamenii legii fiind sesizaţi că la spital s-au prezentat ceilalţi doi tineri implicaţi, Florin P., de 23 de ani, şi Laurenţiu L., de 29 de ani, tot din localitate, care au declarat că au fost victimele unei agresiuni, fiind diagnosticați cu contuzie piramidă nazală, respectiv plagă buză inferioară.
„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de loviri şi alte violenţe”, precizează poliţia.