Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava demarează săptămâna viitoare licitaţia pentru modernizarea şi extinderea secţiei de Neurologie. Anunţul a fost făcut ieri de managerul unităţii sanitare, Vasile Rîmbu, care a arătat că proiectul tehnic a fost finalizat, iar de luni se încep demersurile pentru atribuirea lucrărilor.
Secţia de Neurologie dispune la ora actuală de un spaţiu insuficient, care permite amplasarea a 46 de paturi, ceea ce „obligă la un rulaj mai mare pe pat şi la scurtarea duratei medii de spitalizare”, potrivit managerului Vasile Rîmbu. În saloane nu există instalaţii pentru oxigen şi nici instalaţii pentru aparatura de investigare şi monitorizare a bolnavilor. De asemenea, lipsesc spaţiile auxiliare absolut necesare funcţionării unui astfel de sector.
În secţia de Neurologie lucrează cinci medici neurologi (trei primari şi doi specialişti), 14 asistente şi zece infirmiere. Principala cazuistică care se adresează acestui serviciu o reprezintă accidentul vascular cerebral, care poate fi de tip ischemic (90% din cazuri) sau hemoragic (10% din cazuri).
La ora actuală, secţia de Neurologie dispune de nouă saloane cu patru paturi, şase cu câte două paturi şi o rezervă cu baie proprie, ultimele renovări fiind făcute în 2009. După extindere, secţia de Neurologie va avea peste 60 de paturi.
Proiect: Salon tip Reanimare, cu opt paturi şi grup sanitar
Conform managerului Vasile Rîmbu, secţia de Neurologie s-ar putea extinde prin mutarea farmaciei, care funcţionează actualmente într-un spaţiu adiacent. Relocarea farmaciei, într-un spaţiu din incinta fostei spălătorii a spitalului, va permite amplasarea a încă zece paturi. Intervenţia în spaţiile nou create va consta în realizarea de tavane false cu corpuri de iluminat încastrate, realizarea de grupuri sanitare pentru saloanele nou create, finisarea pardoselilor cu covor PVC de trafic intens şi specific amenajării spaţiilor sanitare, realizarea instalaţiilor de oxigen şi a instalaţiilor electrice pentru aparatele de monitorizare şi investigare a pacienţilor, lărgirea golurilor de uşi, conform normelor impuse de legislaţia în vigoare, realizarea finisajelor la pereţi şi tavane cu var lavabil antiseptic, având în componenţa sa compuşi de argint, şi realizarea instalaţiilor de climatizare şi ventilare a spaţiului interior.
Conform temei de proiectare, saloanele vor avea câte două şi trei paturi şi vor fi dotate cu grupuri sanitare proprii. De asemenea, va exista un salon tip Reanimare, cu opt paturi şi grup sanitar.