Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 1 nov 2013 - Anul XVIII, nr. 255 (5462)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,717 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Piste noi

Surprize cadastrale în ancheta privind achiziţia sediului Poliţiei Câmpulung Moldovenesc

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Ancheta în cazul sediului achiziţionat pentru Poliţia din Câmpulung Moldovenesc aduce surprize de la zi la zi. În hora audierilor la Parchet au intrat şi reprezentanţi ai Oficiului de Publicitate Cadastrală şi Imobiliară Suceava, dar, potrivit unor surse apropiate anchetatorilor, până în prezent nici o persoană nu a fost pusă sub învinuire.

Suspiciunile cele mai mari o privesc pe Emilia Bedrule, registrator-şef al OPCI Suceava, care ar fi girat în condiţii suspecte intabularea a două parcele de teren din Câmpulung Moldovenesc.

Actele cadastrale au fost întocmite cu câteva zile înainte ca Nicolae Vranău, directorul de atunci al firmei Geomold, să vândă către Poliţie o clădire din zona centrală a municipiului Câmpulung Moldovenesc, dar şi o suprafaţă de 3.277 mp de teren.

Din această suprafaţă, pentru 490 mp nu exista intabulare, iar alte două persoane revendicau terenurile, după câte se pare cu acte în regulă.

Chiar dacă au trecut mai bine de şapte ani de la acea tranzacţie, Nicolae Vranău şi-a amintit perfect ce s-a întâmplat atunci.

„În 1999 Geomold a obţinut titlu de proprietate pentru o suprafaţă de 5.181 mp de teren, în care erau incluse şi cele două suprafeţe de teren de 490 mp. Eram intabulaţi pentru întreaga suprafaţă de teren, mai puţin cei 490 mp, aşa încât în cursul anului 2006, cu puţin timp înainte de tranzacţia încheiată cu Poliţia, am depus o cerere de intabulare şi am obţinut-o. Nu m-am ocupat personal de întocmirea acestor acte, deci nu pot spune cine le-a semnat din partea celor de la Cadastru. Din punctul meu de vedere totul a fost corect”, a arătat Nicolae Vranău.

 

Cum a ajuns registratorul-şef de la Suceava să semneze intabulări la Câmpulung Moldovenesc

În mod normal, aceste acte trebuiau întocmite de registratorul-şef de la Câmpulung Moldovenesc, dar pentru că existau aceste suprapuneri, angajatul de la Cadastru a refuzat. Aşa s-a ajuns ca la Câmpulung Moldovenesc să se deplaseze registratorul-şef al OPCI Suceava, Emilia Bedrule.

Cum colega de la Câmpulung nu a putut fi convinsă pentru a-şi da acordul în vederea intabulării, surse din apropierea anchetatorilor spun că documentele au fost întocmite şi semnate de Emilia Bedrule. Potrivit regulilor care funcţionează în această instituţie, acest lucru era posibil doar dacă registratorul-şef al OPCI Câmpulung Moldovenesc şi-ar fi delegat sarcinile de serviciu. Ori, acest lucru nu s-a întâmplat, pentru că în aceeaşi zi în registrul de casă, atât înainte cât şi după intabularea celor două parcele cu bucluc, apar operaţiuni ale registratorului-şef de la Câmpulung Moldovenesc.

Emilia Bedrule recunoaşte că a fost prezentă la sediul DNA Suceava, dar nu pentru a fi audiată într-un dosar anume. „Am fost acolo doar pentru a duce o serie de documente. Nu am nici o implicare în dosarul despre care vorbiţi”, a fost singura reacţie a Emiliei Bedrule.

 

„Renovările” de la Câmpulung Moldovenesc au dus la extinderea cercetărilor în dosar

Extinderea cercetărilor şi către domeniul cadastral vine la puţin timp după ce ancheta a ajuns şi la renovările efectuate în această vară şi care s-au realizat printr-o posibilă deturnare de fonduri. Mai exact, cu banii destinaţi lucrărilor de renovare a toaletei din curtea Poliţiei din Vultureşti s-au cumpărat bunuri care urmau să ajungă la Câmpulung Moldovenesc. Era vorba de coturi şi alte obiecte sanitare pentru toalete moderne, în condiţiile în care la Vultureşti există un WC ca acum un secol. Pe fir au intrat cei de la Direcţia Naţională Anticorupţie, dar şi cei de la Direcţia Generală Anticorupţie, care au ridicat documentele existente la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Suceava pe această temă, dar au şi audiat mai multe persoane care au avut legătură cu acest subiect. Cu ocazia acestor verificări s-a stabilit şi faptul că angajaţilor de la Poliţia Câmpulung Moldovenesc li s-a cerut să se implice şi ei pentru renovarea sediului în care urmau să se mute. Fiecare a contribuit cum a putut, dar contribuţiile nu au fost mai mici de câteva sute de lei. Din banii poliţiştilor s-au realizat ceva lucrări la parter şi etajul I al clădirii care ar trebui să găzduiască viitorul sediu al Poliţiei Câmpulung Moldovenesc.

Mai exact, s-au văruit câţiva pereţi, iar o parte din geamurile clădirii au fost înlocuite cu tâmplărie din termopan, în cele mai multe cazuri fiind vorba de marfă second-hand.

Pentru toate aceste fapte nu este exclus ca şi alte persoane să aibă surpriza de a fi urmărite penal de procurorii DNA Suceava, infracţiunile vizate fiind favorizarea infractorului.

 

Clădirea, cumpărată în urmă cu şapte ani, este o ruină

Clădirea în care trebuia să funcţioneze noul sediu al Poliţiei Câmpulung Moldovenesc a fost achiziţionată în cursul anului 2006 cu suma de 2,6 milioane de lei. La negocierile derulate la sediul firmei Geomold au participat un ofiţer superior din cadrul MAI, dar şi şeful de atunci al Poliţiei Suceava, comisarul-şef Ioan Nicuşor Todiruţ.

Vânzătorul susţine că poliţiştii veniţi la negocieri ştiau că sediul pe care l-au achiziţionat trebuia modernizat, iar acest aspect necesita alte sume de bani.

Sumele solicitate pentru reparaţii nu au mai venit niciodată, iar în acest moment clădirea se află într-o stare jalnică, fiind practic o ruină.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Surprize cadastrale în ancheta privind achiziţia sediului Poliţiei Câmpulung Moldovenesc.
 Vizualizări articol: 2599 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Surprize cadastrale în ancheta privind achiziţia sediului Poliţiei Câmpulung Moldovenesc5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei