Dumitru Corjuc, primarul comunei Ipoteşti, se află în conflict de interese, după ce şi-a pus semnătura pe actele prin care nora sa a fost angajată în această instituţie. Acestea sunt concluziile la care au ajuns inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), care au sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava pentru a efectua cercetări pentru comiterea infracţiunii de conflict de interese.
„Dumitru Corjuc a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese în materie administrativă, întrucât, în calitate de primar, a semnat dispozițiile prin care nora sa este numită în funcția de consilier juridic, pentru ca, ulterior, aceasta să fie numită în funcția de secretar al comunei Ipotești, funcție exercitată cu caracter temporar până la data de 13 iulie 2011, când revine în funcția publică de consilier juridic, urmând ca, după promovarea examenului organizat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, aceasta să fie numită în funcția publică de conducere de secretar al comunei”, se arată într-un comunicat de presă remis de Agenţia Naţională de Integritate.
Potrivit celor de la ANI, primarul Dumitru Corjuc nu a respectat dispozițiile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Primarii [...] sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I” și dispozițiile art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004, potrivit cărora „Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: soț, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv”.
Contactat telefonic, primarul din Ipoteşti spune că a depus la ANI toate documentele care atestă nevinovăţia sa, dar cu toate acestea rezultatul a fost exact invers.
„Am 18 ani de administrație locală şi am respectat doar legea, dar de o bucată de vreme anumite lucruri iau întorsături ciudate. În momentul în care a fost angajată consilier juridic actuala mea noră nu avea nici o legătură de rudenie cu mine, de unde era să ştiu eu că se va mărita cu fiul meu? Nu exclud să fie şi o chestie politică”, a declarat Dumitru Corjuc.
( 1 nov 2013, 20:33:16