Închiderea traficului auto în zona centrală a municipiului Rădăuţi a generat un imens scandal ieri dimineaţă, care a dus inclusiv la plângeri penale, dar până la urmă măsura se va aplica din această dimineaţă, ca urmare a unei hotărâri de Consiliu Local luată pe ultima sută de metri.
Autovehiculele nu vor mai putea circula prin centrul municipiului Rădăuţi, începând cu ziua de astăzi, în Piaţa Unirii, pe tronsonul Ştefan cel Mare-colţ clădire patrulater nr.67, ca urmare a unei hotărâri de Consiliu Local avizate pozitiv, ieri după-amiază, cu ocazia unei Şedinţe de Îndată. Restricția a fost luată pentru intervalul 29 octombrie-1 decembrie 2013 şi are ca suport debutul lucrărilor de amenajare a unei zone pietonale în Piaţa Unirii, lucrări care au ca scop valorificarea potenţialului estetic al zonei centrale, zonă constituită din imobile cu vechime de circa o sută de ani, scoaterea la lumină a elementelor specifice soluţiilor constructive ale epocii în care au fost realizate, dar şi valorificarea superioară a potenţialului economic a zonei prin închirierea spaţiilor amenajate, cât şi îmbunătățirea condițiilor circulației pietonale.
13 societăţi comerciale care îşi desfăşoară activitatea în Piaţa Unirii au înaintat primăriei rădăuţene notificări
Executivul local a intenţionat să dea startul lucrărilor încă de ieri dimineaţă, condiţii în care Poliţia Locală a blocat circulaţia rutieră în zona menţionată, ceea ce a stârnit nemulţumirea comercianţilor din zonă. Măsura a fost anulată după câteva zeci de minute, după ce au avut loc mai multe discuţii între reprezentanţii administraţiei locale, proprietarii de spaţii comerciale din zonă şi Poliţia Rutieră. În condiţiile în care deliberativul local a emis hotărârea care prevede închiderea temporară a traficului în centrul municipiului, de astăzi vor începe lucrările la infrastructura platformei pietonale din Piaţa Unirii.
Trei poliţişti locali vor fi cercetaţi, după episodul de ieri dimineaţă, sub acuzaţia de blocare cu intenţie a drumului public. Reprezentanţii a 13 societăţi comerciale care îşi desfăşoară activitatea în Piaţa Unirii au înaintat primăriei rădăuţene notificări în care afirmă că blocarea circulaţiei rutiere în perimetrul menţionat mai sus le aduce grave disfuncţionalităţi prin imposibilitatea desfăşurării activităţiilor, şi solicită prejudicii de la 100 de lei/zi la 11.000 lei/zi.
„În lista de investiţii care a fost aprobată în februarie apare amenajarea zonei pietonale din centrul municipiului, bugetată cu circa 770 de mii de lei, listă votată cu 15 din cele 19 voturi ale consilierilor locali. Apoi s-a demarat procedura, a fost licitaţia pe SEAP, există un constructor care a adjudecat lucrarea, a fost emis ordin de începere a lucrărilor, la fel şi autorizaţie. Activitatea comercianţilor de acolo nu va fi perturbată, se va lucra pe secţiuni, aşa că nu există niciun motiv de îngrijorare pentru nimeni”, a declarat primarul municipiului Rădăuţi, Aurel Olărean.
(30 oct 2013, 09:54:44