Un bărbat din comuna Vultureşti a fost bătut pe stradă, într-o staţie de autobuz, fără nici un motiv, de către doi consăteni, victima ajungând la spital, unde a rămas internată.
Agresiunea a avut loc sâmbătă seară, când Viorel B., în vârstă de 45 de ani, se întorcea spre casă din municipiul Fălticeni şi, fiind într-o staţie de autobuz, unde aştepta un mijloc de transport în comun, a fost acostat şi lovit de Constantin S., de 22 de ani, şi Gabriel S., de 26 de ani, agresorii fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.
După incident, victima a plecat la domiciliu şi în primă fază nu a anunţat poliţia, însă a doua zi a început să acuze dureri, fiind transportată la spital. Medicii l-au diagnosticat pe bărbatul de 45 de ani cu contuzie hemitorace stâng, fiind internat pentru investigaţii.
„Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, urmând ca în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale acordate victimei şi de evoluţia stării sale de sănătate să fie efectuată încadrarea juridică a faptei şi să se dispună procedural”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.