O tânără din municipiul Suceava a fost luată din pat de poliţişti după ce, în miez de noapte, a dat cu maşina peste un autoturism parcat, şi-a abandonat vehiculul la faţa locului şi s-a dus să se culce, fiind prea obosită pentru a mai aştepta poliţia.
Poliţiştii au fost sesizaţi despre incidentul care a avut loc aproape de miezul nopţii de vineri spre sâmbătă de mai mulţi martori care au văzut ce s-a întâmplat.
La faţa locului, pe strada Nicolae Bălcescu, chiar în buricul târgului, a fost găsită maşina tamponată, care era parcată regulamentar, precum şi celălalt autoturism, un Fiat Panda.
În urma verificărilor, poliţiştii au identificat-o pe tânăra care se afla la volan, în persoana unei anume Adelina M., în vârstă de 22 de ani, şi s-au dus acasă la aceasta.
Era aproape de 1.45 când poliţiştii au bătut la uşa tinerei şi au rugat-o să sufle în alcooltest. „Rezultatul a fost de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care s-a procedat la recoltarea a două probe de sânge la interval de o oră în vederea stabilirii alcoolemiei”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, inspectorul principal Ionuţ Epureanu.
Pe lângă mahmureala de a doua zi, tânăra soferiţă s-a ales şi cu un dosar penal.
(28 oct 2013, 13:05:04