În Suceava vor fi deschise astăzi, 26 octombrie, cinci puncte de colectare, unde cetăţenii pot aduce deşeurile electrice şi electronice de care doresc să se debaraseze. Acestea vor fi amenajate în parcul Florea Vladimir (bulevardul1 Mai, vizavi de Policlinică), în cartierul Obcini, Şcoala cu clasele I-VIII "Ion Creangă" - Nr. 9, în cartierul George Enescu, bulevardul George Enescu (parcare, vizavi de blocul Curcubeu), în Cartierul Burdujeni, Str. Calea Burdujeni (vizavi de Piaţa Agroalimentară) şi în Cartierul Zamca, la intersecţia dintre străzile Octav Băncilă şi Ion Neculce. Programul de colectare va fi între orele 9.00-17.00.
Soluţii pentru deşeuri electrice grele sau voluminoase
Asociaţia RoRec, împreună cu Primăria Suceava, oferă o soluţie şi cetăţenilor care deţin deşeuri electrice grele sau voluminoase: preluarea gratuită de la domiciliu sau sediu de firmă. Cei interesaţi au la dispoziție un număr apelabil gratuit din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă, respectiv 0800 444 800. Aceştia pot suna gratuit la acest număr, şapte zile din şapte, între orele 9.00-17.00, pentru a programa ridicarea deșeurilor de la domiciliu sau sediu de instituție. Alt număr la care poate fi solicitat acest serviciu este 0753.616.244, apelabil cu tarif normal, de luni până sâmbătă, între orele 09.00-17.00. Cristian Oprea, manager regional al Asociației RoRec, le-a mulţumit autorităţilor locale „care răspund pozitiv campaniei noastre <Locul deșeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare!”>.Pentru noi este un semnal clar că tot mai mulţi cetăţeni conştientizează importanţa pe care o au colectarea şi reciclarea corectă a acestor deşeuri, o acţiune firească pentru bunul mers al oricărei comunităţi.” Parteneri în această campanie sunt Asociația RoRec, Primăria Municipiului Suceava, Intermedia TV și Agenția pentru Protecția Mediului Suceava.
Câştigi premii, prin tragere la sorţi
Cei care vor alege să se debaraseze de echipamentele electrice vechi sau uzate în cadrul acestei acţiuni de colectare din Suceava vor avea şansa să câştige, prin tragere la sorţi, unul dintre următoarele premii puse în joc de membrii Asociaţiei RoRec, Candy, Skill şi Tristar: patru cuptoare cu microunde de la Candy, cinci mașini de găurit marca Skill, opt cafetiere și opt mașini de călcat Tristar. Tragerea la sorţi a câştigătorilor acestei tombole va avea loc pe 26 octombrie, la ora 17.30, în Parcul Florea Vladimir (bulevardul 1 Mai, vizavi de Policlinică). Pentru informații suplimentare, puteţi să luaţi legătura cu Asociaţia Română pentru Reciclare – RoRec, persoană de contact: Cătălina Biholar, reprezentant local, email: catalina.biholar@rorec.or,g, telefon mobil: 0756.031.786.