Şeful municipalităţii sucevene s-a arătat nemulţumit de numărul tot mai mare de cerşetori de pe străzi şi de agresivitatea de care aceştia dau dovadă.
Problema cerşetorilor care au împânzit oraşul a fost discutată şi în şedinţa de săptămâna aceasta a Comitetului Local de Ordine Publică.
„Este evident faptul că a crescut numărul de cerşetori din municipiul Suceava. Văd tot mai multe figuri noi, venite din alte părţi. Circul zilnic prin oraş de atâţia ani de zile, am ajuns să-i cunosc pe cei care sunt de la noi din zonă, <cunoştinţe vechi>, şi care sunt noi”, a spus ieri Ion Lungu.
Edilul sucevean s-a arătat contrariat de faptul că mulţi dintre cei pe care îi vede acum la cerşit „par oameni solizi, în toate puterile”, care ar fi apţi de muncă, nu să trăiască din mila oamenilor.
„Am dat sarcină Poliţiei Locale să-i identifice şi să-i trimită înapoi de unde au venit”, a adăugat primarul Sucevei, care vrea ca străzile municipiului să nu fie pline de cerşetori, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă.
(24 oct 2013, 11:33:23