Angajaţii din unele primării ar trebui să se numere printre persoanele din judeţ care primesc ajutoare sociale. Afirmaţia îi aparţine primarului PNL din comuna Cornu Luncii, Gheorghe Fron, nemulţumit de faptul că salariaţii din primării au salarii foarte mici, în comparaţie cu sarcinile pe care le au de îndeplinit.
Nemulţumirea primarului din Cornu Luncii a fost provocată de o declaraţie făcută de şefa Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, Marcela Prelipcean, care a lăsat să se înţeleagă faptul că primarii ar trebui să verifice dacă oamenii nu şi-au dărâmat sobele din case pentru a putea beneficia de subvenţii pentru încălzirea pe curent electric. Afirmaţia a fost făcută în cadrul unei întâlniri pe care administraţia judeţeană a avut-o ieri la sediul Palatului Administrativ cu primarii din judeţul Suceava. În cadrul întâlnirii, primarilor suceveni li s-a explicat că începând de anul acesta vor fi acordate subvenţii pentru cei care se încălzesc folosind doar energia electrică. După ce li s-a explicat procedura prin care se acordă aceste subvenţii, Marcela Prelipcean le-a transmis primarilor că „dacă solicitantul are sobă şi o dărâmă, pentru ca în primăvară să o construiască din nou, nu îi acordaţi acel ajutor pentru energie electrică. Ajutorul se acordă numai dacă se încălzeşte efectiv cu energie electrică şi nu are altă sursă de încălzire”, a spus Prelipcean.
Declaraţia acesteia nu a fost pe placul primarului din Cornu Luncii, care în cuvântul său a spus că este supărat de ceea ce a aflat cu privire la ce au de făcut angajaţii din primărie pentru a fi siguri că ajutorul pentru încălzirea pe bază de curent electric se acordă în condiţiile legii.
„Sunt supărat de informaţia pe care am primit-o. Cum să verificăm sobele? Eu am 8.000 de oameni în comună şi cum să merg să le verific sobele?”, a întrebat-o Gheorghe Fron pe Marcela Prelipcean. Acesta i-a răspuns că legea îi permite să facă anchete sociale doar dacă există suspiciuni că solicitanţii apelează la astfel de metode pentru a beneficia de subvenţii. Reacţia primarului Fron nu a întârziat să apară, el spunându-i Marcelei Prelipcean, în aplauzele celorlalţi primari, că „la salariile pe care le avem noi în primărie ar trebui să primim ajutoare sociale”.
Ulterior, Gheorghe Fron ne-a declarat că, pe lângă faptul că are personal puţin în primărie, majoritatea salariaţilor sunt plătiţi cu salariul minim pe economie. „Cum să facem aceste verificări la o comună cu circa 8.000 de locuitori? Toate legile din ţara asta sunt făcute fără a se consulta cu noi, cei care trebuie să le punem în practică”, a declarat Fron. El a adăugat că o persoană nu ar fi dispusă să-şi strice o sobă care costă circa 1.500 de lei pentru a beneficia de „câţiva lei pentru subvenţii”, iar apoi, în primăvară să o reconstruiască din nou.
(23 oct 2013, 18:24:05