Un tânăr în vârstă de 33 de ani, din Suceava, a fost condamnat definitiv şi irevocabil la o pedeapsă de cinci ani şi şase luni de închisoare pentru furt, fapta pentru care a ajuns după gratii fiind comisă deşi acesta era într-o perioadă de încercare, după ce a fost eliberat condiţionat din penitenciar, cu un rest de pedeapsă de 627 de zile.
Inculpatul, Gheorghe Ţibichi, a fost condamnat definitiv şi irevocabil miercurea trecută, două zile mai târziu el fiind identificat şi reţinut de poliţişti în zona centrală a municipiului Suceava.
Pe numele lui Gheorghe Ţibichi figurează o primă condamnare, pentru furturi, în anul 2008. Eliberat condiţionat cu restul de pedeapsă amintit, acesta a mai comis un furt în mai 2011.
Gheorghe Ţibichi a fost introdus în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, de unde va fi transferat în penitenciarul în care îşi va ispăşi pedeapsa.
Tot vineri, agenţii de la Postul de Poliţie Capu Câmpului au pus în executare un mandat pe numele lui Ionuţ Gemănari, în vârstă de 21 de ani, localnic, care a fost condamnat de Tribunalul Suceava la o pedeapsă de patru ani de închisoare, pentru tentativă de viol.