Trei şoferi băuţi au fost depistaţi, joi noapte, pe străzile din municipiul Suceava, unul dintre ei provocând o tamponare în lanţ, în care au fost implicate trei maşini.
Printre şoferii prinşi băuţi se numără şi o tânără în vârstă de 28 de ani.
Într-un prim caz, joi, în jurul orei 23.30, pe bulevardul George Enescu din localitate, Liviu C., în vârstă de 35 de ani, din Suceava, aflat la volanul unui autoturism, a scăpat volanul de sub control într-un viraj la dreapta, spre strada Luceafărului, în timp ce încerca să evite un câine. Şoferul s-a izbit într-un autoturism parcat, pe care l-a proiectat într-o a treia maşină.
În urma verificării cu etilotestul a rezultat că şoferul avea o concentraţie de 1,16 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Pe parcursul nopţii de joi, echipajul de la Biroul Rutier Suceava, care a acţionat pe strada Universităţii, a depistat doi şoferi băuţi.
Astfel, în jurul orei 2.45, a fost prins Stelică C., în vârstă de 22 de ani, din Suceava, care avea o concentraţie de 0,65 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. În jurul orei 4.00, un al treilea dosar penal a fost întocmit pe numele Alinei R., în vârstă de 28 de ani, localnică din Suceava, care conducea un autoturism având o concentraţie de 0,54 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
(20 oct 2013, 09:55:27