Un tânăr în vârstă de 28 de ani a ajuns miercuri seară la Urgenţele Spitalului Judeţean, după ce a fost lovit cu o halbă de bere în cap, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.
Poliţia a fost sesizată de agresiune acum două zile, în jurul orei 21.45, la faţa locului, în comuna Şcheia, fiind trimisă o patrulă mixtă poliţişti-jandarmi.
Din cercetările poliţiei a reieşit că victima, Florin B., din localitate, se afla împreună cu mai mulţi tineri consăteni în apropierea unui magazin şi consumau băuturi alcoolice.
La un moment dat, între victimă şi un tovarăş de pahar, Ioan S., în vârstă de 27 de ani, a izbucnit un conflict spontan, acesta din urmă lovindu-l cu o halbă în cap pe Florin B.
„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmând a se dispune procedural în funcție de numărul zilelor de îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat al poliţiei judeţene.