Un bărbat în vârstă de 66 de ani s-a ales cu dosar penal, după ce şi-a bătut propria mamă, o bătrână în vârstă de 86 de ani. Aceasta din urmă a reclamat fapta la poliţie marţi după-amiază, agresiunea petrecându-se cu o zi în urmă.
Octogenara a povestit că în timp ce se afla la domiciliu a fost lovită de fiul ei, Petru P.
„Întrucât reclamanta acuza dureri în zona capului și având în vedere vârsta înaintată, poliţiştii au solicitat o ambulanță la fața locului, care a preluat-o și transportat-o la Spitalul Județean Suceava în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, a precizat, ieri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, inspectorul principal Ionuţ Epureanu, explicând că în cauză s-a întocmit dosar penal faţă de fiul agresor, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.