Locatarii unui bloc din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava sunt pe lista suspecţilor poliţiei în cazul furtului unui contor electric de pe casa scării.
Furtul a fost sesizat la poliţie în urmă cu două zile de administratorul asociaţiei de proprietari, deşi acesta ştia de furtul contorului de la începutul lunii septembrie.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, contorul respectiv înregistra consumul de curent efectuat cu iluminarea spaţiului comun al blocului, situat pe strada Calea Burdujeni.
Cu ocazia cercetării la faţa locului, poliţiştii au găsit urme de secţionare a cablurilor electrice care făceau conexiunile între contorul electric sustras şi reţeaua electrică a blocului.
„În urma audierilor şi verificărilor efectuate polițiștii au stabilit că autorii furtului pot face parte dintre locatarii blocului care au cunoştinţe în domeniul electric sau dintre cei care au datorii la întreţinere, fiind cunoscut că anterior comiterii furtului au existat neînţelegeri între locatari cu privire la timpul de iluminare a scării blocului”, a transmis purtătorul de cuvânt al poliţiei judeţene, inspectorul principal Ionuţ Epureanu, precizând că s-a făcut dosar penal pentru furt calificat, iar cercetările continuă în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.