Un bărbat în vârstă de 41 de ani şi-a pierdut viaţa ieri, după ce maşina pe care o conducea a zburat şi s-a răsturnat în râul Bistriţa. Nenorocirea s-a petrecut ieri la prânz, în comuna Crucea, iar bărbatul aflat la volan nu a avut nici o şansă de supravieţuire.
Doru Paţa, un bărbat din Chiril - Crucea, se afla la volanul unui Audi A80 şi mergea dinspre Vatra Dornei spre Broşteni.
Din motive necunoscute, la un moment dat, acesta a pierdut controlul asupra volanului, a intrat pe sens opus şi, după ce a rulat aproximativ 50 de metri pe acostament/şanţ, a tras de volan dreapta, a revenit pe carosabil şi apoi a lovit un parapet de protecţie şi de aici s-a răsturnat în râul Bistriţa.
Din păcate, şoferul a murit pe loc, iar intervenţia ulterioară s-a dovedit inutilă.
Doru Paţa era născut pe 22 ianuarie 1972, era căsătorit şi tată al unui băieţel în clasa a cincea. Cauza nenorocirii pare a fi viteza excesivă, dar acest lucru va fi stabilit de Poliţia Rutieră.