Patronul firmei de termopane Aufbau din Suceava a fost găsit vinovat de judecători pentru că a ţepuit 19 persoane, dar şi pentru faptul că prin intermediul propriei firme a prejudiciat bugetul de stat cu peste 160.000 de lei. Pedeapsa rezultantă la care Cristian Cojocariu a fost condamnat de Tribunalul Suceava este de doi ani cu suspendare, la care se adaugă şi obligaţia de plată a unei sume totale de peste 270.000 de lei. Soluţia de ieri nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel la instanţa superioară.
Patronul SC Aufbau SRL este acuzat că a păcălit nu mai puţin de 19 suceveni, de la care a încasat diferite sume de bani în baza unor contracte pentru executarea sau furnizarea de tâmplărie PVC, aluminiu şi geam termoizolant.
Contractele erau în valoare totală de 17.340 de euro şi 92.144 de lei, din care păgubiții au plătit în avans sumele de 12.075 de euro şi 64.943 de lei.
Contractele au fost încheiate în perioada mai 2010-noiembrie 2011, iar Cristian Cojocariu, deşi era la curent cu faptul că societate are mari probleme, le-a spus oamenilor că le poate onora comenzile, însă într-un final păgubiții nu au mai văzut nici banii pe care i-au plătit în avans şi nici geamurile termopan pe care le-au comandat.
Patronul s-a apărat, susținând că nu a putut să se ţină de cuvânt, deoarece activitatea de producţie a fost întreruptă pe perioade mai mari de timp.
Sumele de bani primite de la oamenii înşelaţi nu au fost evidenţiate în contabilitatea firmei. De altfel, părţilor vătămate nu li s-au eliberat documente justificative.
Patronul SC Aufbau SRL este acuzat şi că „în perioada mai 2010-noiembrie 2011, a omis, cu ştiinţă, să evidenţieze toate operaţiunile comerciale producătoare de venituri desfăşurate de agentul economic, stornând şi unele activităţi reale”.
Prin această manevră, explică anchetatorii, Cristian Cojocariu s-a sustras de la plata către bugetul consolidat al statului a impozitului pe venit în sumă de 20.022 de lei şi neplata unui TVA suplimentar de aproape 30.000 de lei.
Cojocariu, subliniază procurorii, a înregistrat în contabilitatea firmei sale, în perioada noiembrie-decembrie 2011, cinci facturi fiscale ce evidenţiau operaţiuni comerciale fictive, deducând astfel ilegal TVA în valoare de aproximativ 111.000 de lei.
În total, prejudiciul produs prin infracțiunea de evaziune fiscală este de circa 161.000 de lei.