Fundaţia HHC România a venit în sprijinul unei familii nevoiaşe din Berchişeşti, care, în prag de iarnă, locuia într-o căsuţă improvizată, acoperită doar cu nailon, fără sobă, cu o uşă provizorie, în condiţii improprii de locuit, mai ales în anotimpul rece.
Maria Solomon, împreună cu cei doi copii minori, unul de 10 ani şi celălalt de 1 an şi 3 luni, locuia în casa mamei ei, deoarece, după moartea tatălui copiilor, într-un accident de muncă, mama bărbatului nu a mai dorit să acorde sprijin familiei.
În locuinţa cu două camere a mamei femeii mai locuiesc doi fraţi de-ai Mariei Solomon, în condiţii modeste.
„Bursă” lunară pentru alimente
Purtătoarea de cuvânt a Protecţiei Copilului Suceava, Nicoleta Daneliuc, ne-a spus că, impresionată de situaţia în care se află cei doi copilaşi orfani de tată, Fundaţia HHC România a donat 5.000 de lei pentru cumpărarea de materiale de construcţii, pentru a se ridica încă o cameră, acoperirea casei, cumpărarea şi montarea de tâmplărie (uşi, geamuri, parchet), dotarea locuinţei cu o sobă, cele strict necesare şi 5 metri cubi de lemn, pentru parcurgerea perioadei friguroase în deplină siguranţă.
„Cazul este instrumentat de Serviciul de evaluare a situaţiilor de risc şi intervenţie în regim de urgenţă, de aceea, asistenţii sociali din cadrul serviciului au cumpărat toate cele necesare refacerii locuinţei. Fundaţia HHC România a donat, în luna septembrie, 400 de lei, doar pentru achiziţionarea de alimente pentru această familie. De asemenea, în următoarele şase luni, Fundaţia HHC, cu sediul în Baia Mare, va dona câte 200 de lei, lunar, tot pentru alimente necesare întreţinerii familiei”, a completat Nicoleta Daneliuc.
Nu vrea să-şi piardă copiii
Bunica maternă a copiilor şi fraţii mamei au declarat că o vor sprijini pe Maria Solomon în creşterea şi îngrijirea copiilor, pentru a evita ca aceasta să-şi piardă copiii, aceştia să fie luaţi de stat. Din declaraţiile mamei reiese că nu doreşte să se despartă de copii şi că va munci cu ziua ca să-i întreţină. „Legătura de ataşament dintre copii şi mamă este evidentă, deci nu se poate vorbi de neglijenţă cu privire la îngrijirea acestora. La soluţionarea cazului se vor implica atât primăria din localitatea de domiciliu a mamei, Primăria Berchişeşti, cât şi preotul paroh din localitate, care deja au ajutat-o pe mamă cu alimente şi îmbrăcăminte pentru copii. Un ajutor important va veni şi din partea unui alt preot sucevean, dintr-o altă localitate decât Berchişeşti, care a sesizat iniţial autorităţile cu privire la situaţia grea în care se află cei doi minori, împreună cu mama lor”, a completat Nicoleta Daneliuc.