Câteva mii de pachete de ţigări de contrabandă şi doi bărbaţi au fost reţinuţi, la finele săptămânii trecute, de poliţiştii de frontieră suceveni. Potrivit celor afirmate de ofiţerul pentru relaţii publice de la Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, comisar-şef Ilie Poroch Seriţan, un echipaj de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Rădăuţi a observat, pe raza localităţii Bilca, două persoane care transportau de la frontiera de stat spre interiorul ţării mai multe colete voluminoase.
În urma acţiunii poliţiştilor de frontieră s-a reuşit reţinerea celor doi bărbaţi, ocazie cu care s-a stabilit că aceştia sunt cetăţenii români, localnicii Dumitru şi Vasile Puha, în vârstă de 36, respectiv 39 de ani. La cercetarea terenului au fost descoperite opt baxuri care conţineau 4.500 de pachetecu ţigări marca Viceroy, de provenienţă ucraineană. Comisarul-şef Poroch Seriţan a mai arătat că au fost anunţate şi autorităţile de frontieră ucrainene, pentru efectuarea cercetării în comun a evenimentului, iar suspecţii sunt cercetaţi de poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat şi contrabandă în formă agravantă. Ţigările, în valoare de 45.000 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării.