Alianţa Sindicatelor din Învăţământ Suceava (ASIS), prin Departamentul de Cultură, Sport şi Turism, organizează astăzi, 5 octombrie, prima ediţie a competiţiei sportive „Spartachiada profesorilor”, manifestare ce se adresează personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic din învăţămţântul preuniversitar sucevean.
Peste 500 de angajaţi din învăţământ sunt aşteptaţi să participe la cele zece probe sportive propuse de organizatori - cros, ciclism, darts, fotbal, street ball, şah, tenis de masă, tenis de câmp şi volei fete/băieţi.
Potrivit lui Dumitru Irimia, coordonatorul Departamentului de Cultură, Sport şi Turism al ASIS, „scopul proiectului este acela de a promova un mod de viaţă sănătos în rândul grupului ţintă, de a forma şi dezvolta relaţii de cooperare şi prietenie, de a dezvolta motivaţia prin practicarea sportului, dar şi de a promova valorilor toleranţei şi fair-play-ul”.
Festivitatea de deschidere a evenimentului va avea loc de la ora 9.00, în parcarea din faţa corpului A al Universităţii „Ştefan cel Mare”, la manifestare fiind invitaţi să participe oficialităţi locale, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava şi parteneri.
După festivitate, participanţii vor lua parte la crosul propus de organizatori, pe următorul traseu: stadionul Areni – strada Alexandru cel Bun – Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” şi retur. Câştigătorii vor primi diplome, cupe şi medalii. După cros este programat concursul de ciclism pe şoseaua de centură a Sucevei, pe traseul Şcheia - intersecţia din Pătrăuţi şi retur.
Proba de volei fete se va desfăşura la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava, cea de volei băieţi la Colegiul Naţional „Petru Rareş”, street ball – Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, tenis de câmp – sala „Unirii” şi Şcoala Gimnazială „Miron Costin” Suceava, şah – Şcoala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava, tenis de masă – Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, fotbal – complex „Zamca” sau Balonul Universităţii „Ştefan cel Mare” şi darts la Club V.
„Profesorii ne-au solicitat să organizăm şi astfel de manifestări”
„Poate unii ne-ar întreba de ce realizăm astfel de activităţi în vremuri atât de grele pentru învăţământul românesc, însă colegii noştri ne-au solicitat şi organizarea acestui gen de acţiuni recreative, aşa luând naştere proiectul”, a mai precizat Irimia.
Potrivit acestuia, manifestarea va deveni o tradiţie în învăţământul sucevean.
Parteneri ai acţiunii „Spartachiada profesorilor” sunt: Consiliul Judeţean Suceava, Primăria Suceava şi Consiliul Local, Primăria şi Consiliul Local Fălticeni, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Universitatea „Ştefan cel Mare”, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Suceava, Federaţia Română „Sportul pentru toţi”, Direcţia de Sănătate Publică Suceava, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava şi Tipografia Celestin.
Evenimentul de sâmbătă face parte din proiectul „Profesorii altfel”, iniţiat de ASIS.
Cu prilejul lansării proiectului, Alianţa Sindicatelor din Învăţământ Suceava şi-a prezentat noua formulă a conducerii
Conducerea Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava a organizat, ieri, prima conferinţă de presă în noua formulă de conducere.
Giani Leonte, preşedintele ASIS, a declarat: „Suntem o alianţă puternică. ASIS are 9.136 de membri, conform recensământului făcut de Ministerul Educaţiei Naţionale, în luna iunie a acestui an”.
Acesta a mai menţionat că alianţa este continuatoarea Sindicatului Judeţean din Învăţământ „Spiru Haret”,iar conform organigramei definitivate în aprilie 2013, în ASIS au luat fiinţă cinci departamente: „Organizarea şi funcţionarea învăţământului”, condus de Gheorghe Şorodoc şi Aurelian Cocoranu, „Juridic” – Radu Corbotiuc, „Cultură, Artă şi Sport” – Dumitru Irimia, „Comunicare şi politici sindicale” – Vasile Buduşanu, „Formare şi proiecte” – Giani Leonte. Totodată, Radu Corbotiuc, Gheorghe Şorodoc, Aurelian Cocoranu, Dumitru Irimia şi Vasile Buduşanu sunt şi vicepreşedinţi ai ASIS.
„Suntem o echipă unită, iar colaborarea în această alianţă reprezintă un câştig pentru toţi angajaţii din învăţământul sucevean. Vorbind aceeaşi limbă, putem apăra interesele colegilor noştri”, a mai declarat Giani Leonte.
( 5 oct 2013, 13:48:49