În vreme ce studenţii cu ceva mai mult noroc reuşesc să ocupe un loc în căminele din campusul Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava (USV), numărul studenţilor care recurg la alte soluţii de cazare, cum ar fi chiria sau gazda, este în continuare ridicat.
Pentru lunile august şi septembrie, agenţii imobiliari din municipiu au raportat o creştere însemnată a cererilor venite din partea tinerilor din afara judeţului Suceava, care vin să studieze la USV.
Potrivit agenţilor, în ceea ce priveşte nivelul solicitărilor studenţilor, luna august a fost cea mai aglomerată. Cu toate acestea, aceştia recunosc că oferta pe care o pun la dispoziţia tinerilor este mai săracă faţă de anii trecuţi, iar unul dintre motivele acestei scăderi este reprezentat de refuzul unor proprietari de a-şi da apartamentele sau garsonierele pe mâna tinerilor, preferând familiile în detrimentul acestora.
Maria Mihai, de la agenţia ImoStar, precizează că „din ce în ce mai mulţi proprietari refuză să primească studenţi. Au fost cazuri în care tinerii au distrus apartamentele, efectiv. Anul trecut, un proprietar şi-a găsit mobila de stejar arsă peste tot cu mucuri de ţigară, tot mucuri de ţigară erau băgate în prize, iar în dulap, în loc de haine, au găsit sticle de băutură”. În plus, pentru a reduce din costurile chiriei, dar şi din costurile întreţinerii lunare, tinerii aleg să se grupeze câte patru sau chiar şase la un apartament, practică ce nu este agreată de către proprietari.
Un alt agent imobiliar din municipiul Suceava a precizat că în numeroase cazuri, pe lângă distrugerile pe care le fac, se mai întâmplă ca studenţii să lase datorii la utilităţi.
50 de euro – suma lunară pe care studenţii sunt dispuşi să o plătească
Cele mai căutate apartamente de către studenţi USV sunt cele din zona Universităţii, Mărăşeşti, centru şi George Enescu, cartierele Burdujeni şi Obcini fiind, în general, ocolite de către tineri.
Potrivit Alexandrei Corduneanu, de la agenţia Capital, „cererile au început să sosească încă din luna iulie. În mare parte, studenţii caută apartamente de două sau trei camere, unde se cuplează câte cinci-şase. Doresc ca acestea să fie mobilate, utilate şi să aibă centrală termică. Totodată, se observă o tendinţă a acestora de a se îndrepta spre apartamente renovate, modernizate. Caută condiţii mai bune, însă nu sunt dispuşi să plătească şi pentru asta”.
Suma lunară pe care un student este dispus să o plătească este de circa 50 de euro, la care se adaugă cheltuielile.
Cât priveşte preţurile de închiriere a apartamentelor, agenţii imobiliari susţin că, faţă de anul trecut, acestea au rămas aceleaşi, ba chiar au scăzut în multe cazuri.
Astfel, în zona Universităţii, o garsonieră se închiriază cu 100-120 de euro, un apartament cu două camere – 150 de euro, iar chiria pentru un apartament de trei camere este de 180-200 de euro.
„Preţurile au mai scăzut cu circa 20-30 de euro. Dacă în 2012, un apartament cu două camere se închiria cu 200 de euro, anul asta se cere preţul de 150-180 de euro. Totodată, în acest an, au fost mai mulţi proprietari care au impus plata per student, circa 300 de lei”, spune un agent imobiliar.
Studenţii pot cere subvenţie pentru plata chiriei lunare
Studenţii înscrişi la cursurile de zi, care locuiesc în alte spaţii decât căminele studenţeşti aparţinând universităţii, pot primi lunar o subvenţie individuală de sprijin pentru cazare în vederea acoperirii parţiale a cheltuielilor.
Pot beneficia de subvenţia pentru cazare studenţii care ocupă un loc bugetat şi îndeplinesc următoarele condiţii: nu au domiciliul sau reşedinţa în localitatea în care se află instituţia de învăţământ superior la care studiază, provin din familii cu venituri brute lunare pe membru de familie care nu depăşesc salariul minim brut pe economie şi au vârsta de până la 29 ani.
„Solicitanţii pentru subvenţia individuală de sprijin pentru cazare vor depune dosarele la secretariatele facultăţilor de care aparţin, până pe data de 1 octombrie. Sunt luate în considerare dosarele solicitanţilor care prezintă viză de flotant pentru Suceava”, anunţă reprezentanţii USV.