Întors recent de la un seminar româno-polon pe tema „Impactul procesului de regionalizare- descentralizare asupra absorbţiei fondurilor europene”, primarul Sucevei spune că România ar trebui să ţină cont de experienţa Poloniei în privinţa regionalizării.
„Polonii sunt cu un pas înainte în privinţa regionalizării şi a atragerii fondurilor europene. Ei au recunoscut că au greşit în anumite privinţe, că au cedat la presiuni de natură politică, pe tema regionalizării, astfel încât sunt regiuni cu optmilioane de locuitori cărora le merge foarte bine şi au un cuvânt de spus în Europa, iar altele au 900.000 de locuitori şi sunt în colaps”, a relatat Lungu din experienţa acumulată în urma acestui seminar, desfăşurat la Bucureşti.
Edilul sucevean consideră că trebuie depăşite orgoliile locale, pentru a fi obţinute rezultate cât mai bune.
„Cu cât este o regiune mai mare, cu atât mai bine se poate autofinanţa, poate accesa proiecte şi are un cuvânt de spus în Uniunea Europeană”, a spus Lungu, care consideră că trebuie luate în seamă recomandările polonezilor, ca regiunile care se fac în România să fie cât mai mari.