Construcția depozitului ecologic de la Pojorâta se află în parametrii programați. Este constatarea făcută de președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, în urma vizitei de lucru pe care a efectuat-o marți la șantierul gropii de gunoi, întâlnire la care a mai participat șeful Gărzii de Mediu Suceava, Adriana Iordache, șeful Serviciului pentru Calitatea Factorilor de Mediu din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Iluță Cocriş, reprezentanții constructorului și proiectantului, precum și consultantul tehnic responsabil de execuția contractului. Nechifor a arătat că la Garda de Mediu nu s-a primit nici o sesizare până în prezent din partea cetăţenilor cu privire la evoluţia construcţiei platformei ecologice de la Pojorâta. El a precizat că în data de 29 iulie 2009, în etapa de avizare a acestui obiectiv de investiţii, s-au organizat dezbateri publice pe tema “Raportul studiilor de evaluare a impactului asupra mediului”, în cadrul procedurii de obţinere a acordului de mediu pentru proiectul “Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Suceava”, la care au participat circa 400 de cetăţeni.
Campanii de informare a populației cu privire la selectarea corectă a deşeurilor
Investiția presupune construcţia unei celule pentru depozitarea deşeurilor având o suprafaţă de 4,40 hectare şi o capacitate de 390.000 de tone, construcţia staţiei de tratare a levigatului, a sistemului de evacuare a apelor tratate, a platformei publice de colectare, a unui sistem de colectare a gazelor de depozit, a unui sistem de cântărire, construcţia unui sistem de alimentare cu energie electrică şi apă a depozitului, un sistem de stingere a incendiilor, construcţia sistemului de monitorizare a mediului, precum şi a unui sistem de drumuri interioare şi de acces. Tot în cadrul proiectului de investiţii este prevăzută împrejmuirea platformei ecologice şi utilarea cu echipamente şi utilaje necesare funcţionării depozitului. Lucrările sunt executate de un consorțiu compus din firmele Bilfinger Baugesellschaft Viena – Austria și S.C. Concret Construct AG S.R.L. Gura Humorului. Valoarea totală a contractului al cărui titular este Consiliul Județean este de 218.045.617 lei.
„La finalizarea construcţiei platformei ecologice de la Pojorâta, vom putea vorbi de un sistem complex, tehnologic, monitorizat pentru o perioadă de zece ani”, a spus președintele Consiliului Județean. El a adăugat că o altă componentă a proiectului ”Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Suceava” este închiderea depozitelor de deșeuri necorespunzătoare de la Suceava, Rădăuţi, Gura Humorului, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei și Siret. Aceste investiţii au primit avizul de mediu în anul 2010 din partea Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Bacău. Ele fac obiectul unui contract de achiziții publice care a fost licitat și este în curs de atribuire, fiind contestat la Curtea de Apel Suceava. Ultimul termen a avut loc pe data de 01.10.2013, iar pronunțarea a fost amânată pentru data de 04.10.2013. Consiliul Judeţean Suceava, Garda de Mediu Suceava şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava vor desfăşura campanii de informare a populației cu privire la selectarea corectă a deşeurilor.
( 3 oct 2013, 13:23:07