Lucrările POS Mediu de extindere şi reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare din municipiul Suceava încep să se apropie de final pe unele artere de circulaţie.
După analizarea situaţiilor de lucrări pe un număr de aproape 50 de străzi, la comandamentul de ieri dimineaţă, primarul Sucevei, Ion Lungu, s-a arătat mulţumit de faptul că s-a cunoscut un avans semnificativ în evoluţia acestora.
„Deja se vede un progres clar faţă de săptămâna trecută. Sunt mai multe străzi care urmează să fie predate de constructori săptămâna aceasta, începând cu bulevardul George Enescu, strada Lalelelor, sublocotenent Turturică, dar şi trei străzi din Burdujeni – Aleea Dumbrăvii, Pictor Dacian şi Pictor Panaiteanu, unde lucrările sunt pe ultima sută de metri. Strada Petru Rareş a fost deja predată, iar în urma rectificării bugetare de luni vom trece imediat la asfaltarea sa. Primăria a reparat trotuarele pe strada respectivă şi acum putem s-o finalizăm”, a declarat şeful municipalităţii sucevene.
Lungu a cerut constructorilor să se mobilizeze mai mult pe străzile importante, mai intens circulate, pentru a le finaliza, inclusiv prin readucerea la starea iniţială, astfel încât acestea să fie circulabile în iarnă.