Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunţat că lansează o provocare mediului de afaceri naţional şi internaţional de a veni în judeţul Suceava pentru a construi un hotel de cinci stele. Nechifor a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că în momentul de faţă în judeţul Suceava nu există nici un hotel de cinci stele, hotel care ar putea constitui un avantaj major pentru organizarea unor evenimente internaţionale. Şeful administraţiei judeţene a subliniat că existenţa unui astfel de hotel ar putea face din judeţul Suceava destinaţia pentru o parte din evenimentele care ar urma să fie organizate în România în anul 2019, când ţara noastră va prelua preşedinţia Uniunii Europene.
Cătălin Nechifor a precizat că aceasta este una dintre concluziile la care s-a ajuns în urma vizitei de la sfârşitul săptămânii trecute a unei delegaţii de ambasadori şi soţii ale ambasadorilor din România, precum şi a unor reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe din România. Nechifor a spus că vizita a fost una extrem de reuşită, aşa cum au afirmat şi participanţii la acest eveniment, însă împreună cu reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe „au fost identificate şi câteva deficienţe”, care trebuie corectate în mod obligatoriu. „Preluarea preşedinţiei Uniunii Europene în a doua parte a anului 2019 înseamnă că pe teritoriu naţional vor avea loc foarte multe evenimente la grad mare de participare politică şi administrativă. Asta înseamnă prezenţa în România a unor personalităţi ale vieţii politice şi administrative de la nivel european, inclusiv întâlniri la nivel înalt între şefi de stat şi de Guverne sau reuniuni de ambasadori. În acest moment singura chestiune care nu există la nivel de judeţ cu privire la potenţialul Sucevei de a găzdui astfel de evenimente pentru perioada 2019 este pur şi simplu un hotel de cinci stele”, a spus Cătălin Nechifor.
El a adăugat că pe lângă provocarea lansată mediului de afaceri de a veni în judeţul Suceava pentru a construi un astfel de hotel va încerca să găsească sprijin şi din partea Ministerului Afacerilor Externe pentru a găsi un astfel de investitor. Şeful administraţiei judeţene a explicat că la nivelul României vor exista cel mai probabil două sau trei zone în care vor urma să fie organizate astfel de reuniuni internaţionale, motiv pentru care Suceava trebuie să fie pregătită din toate punctele de vedere.