O femeie în vârstă de 35 de ani, din Vicovu de Sus, a reclamat la poliţie că fiica ei, în vârstă de 16 ani, a dispărut de acasă cu tot cu suma de 6.000 de lei, bani care proveneau de la o firmă de asigurări, drept despăgubiri după un incendiu care a izbucnit la casa ei în urmă cu un an şi jumătate. Furtul a fost sesizat poliţiei vinerea trecută, în jurul orei 20.30.
Reclamanta, Stela Marcu, în vârstă de 35 de ani, de etnie romă, a sunat la 112 şi a anunţat că a fost plecată vineri de acasă, iar la întoarcere nu a mai găsit banii.
Din ancheta poliţiei rezultă că vineri dimineaţă femeia, împreună cu soţul acesteia şi cu doi dintre copii, s-a deplasat într-o pădure din apropiere pentru a culege bureţi, la domiciliu rămânând fata de 16 ani şi fraţii mai mici ai acesteia.
Din declaraţiile femeii şi datele adunate de poliţie rezultă că în casă a intrat vineri un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Rădăuţi, Robert Linu, concubinul fiicei sale. Linu şi fiica femeii au părăsit locuinţa cu suma de 6.000 de lei, pe care au furat-o dintr-o borsetă.
Robert Linu este o veche cunoştinţă a poliţiştilor din Rădăuţi. El a fost cercetat pentru zeci de furturi comise din perioada în care abia avea 14 ani, după care, mai recent, s-a dedat şi la fapte cu violenţă. El a fost acuzat, printre altele, că a bătut un copil de 11 ani şi a dat cu maşina intenţionat peste un pieton, după ce acesta din urmă i-a reproşat că l-a stropit după ce a trecut cu maşina printr-o baltă.
„Cercetările sunt continuate faţă de cei doi suspecţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în vederea depistării acestora şi recuperării prejudiciului”, a declarat inspectorul principal Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.