Tinerii din Organizaţia Municipală Suceava a TSD au participat luni, 23 septembrie a.c., la o acţiune de ecologizare a Parcului Şipote. La acţiunea intitulată ,,Curățenia de toamnă a parcului Șipote” au participat aproximativ 20 de tineri, care, împreună cu preşedintele organizaţiei, Gabriel Buciag, au încercat să schimbe înfățișarea acestui parc.
Gabriel Buciag a explicat că prin această acţiune, tinerii social democrați au dorit să dovedească faptul că nu sunt nepăsători faţă de mediul în care locuiesc, motiv pentru care s-au alăturat proiectului Zilei Internaţionale a Curăţeniei.
„Înarmați” cu saci menajeri și mănuși, tinerii din Organizaţia Municipală a TSD Suceava au colectat resturile vegetale, au debarasat coșurile de gunoi şi au măturat aleile din parcul Şipote. Gabriel Buciag a declarat că în viitor tinerii social democraţi intenţionează să vopsească toate gardurile metalice din acest parc, să planteze copaci şi arbuşti, să semene gazon şi să igienizeze locurile special amenajate pentru câini.
„Pentru perioada imediat următoare se pregătește o acţiune care are ca obiectiv salubrizarea şi igienizarea spaţiilor şi zonelor verzi în cartierele de locuinţe, a parcurilor şi grădinilor publice, salubrizarea şi igienizarea cursurilor de apă. Acţiunea are ca scop dezvoltarea spiritului civic al cetățenilor prin implicarea directă a asociațiilor de proprietari şi a organizațiilor PSD pe secții de votare din Suceava”, a mai spus preşedintele TSD Suceava.